„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istoria creştinismului (MCCC): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XXIII)
În ultimele patru decenii ale secolului al XIX-lea au avut loc schimbări majore în Eparhia Basarabiei. Sub raport şcolar, în „epoca marilor reforme“, în anul 1858, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a decis ca preoţii să înfiinţeze şcoli primare parohiale, ei fiind datori să predea disciplina „religie“ şi să supravegheze viaţa religios-morală din aceste şcoli. Ca urmare a acestei decizii, în 1861, Arhiepiscopul Antonie Socotov (1858-1871) i-a obligat pe preoţi să deschidă şcoli şi în parohiile basarabene. S-au înfiinţat aproximativ 400 de asemenea şcoli, dar în anii următori ele au trecut sub conducerea „Direcţiei şcoalelor“ din gubernia Basarabia, deci au fost etatizate. Cursurile se făceau în toate numai în limba rusă. În anul 1884, în timpul oberprocurorului Pobiedonosţev, a luat fiinţă un nou tip de şcoală primară, numită „bisericească-parohială“, cu scopul declarat de „regenerare sufletească şi desăvârşire morală a poporului“. Supravegherea acestor şcoli a fost încredinţată preoţilor, care, de asemenea, au fost obligaţi să predea „religia“. S-au pus la dispoziţia Sinodului sume importante pentru aceste şcoli. Cursurile durau doi sau patru ani. Aproape jumătate din numărul de ore era fixat pentru religie, limba slavonă bisericească şi cântări bisericeşti. Preoţii şi diaconii puteau funcţiona şi ca învăţători. Însă în Basarabia lucrurile au decurs destul de încet, în pofida hotărârilor Congreselor şi a dispoziţiilor ierarhilor. În anul 1894, pentru prima dată, s-a pus problema predării în româneşte. În 1903 erau în eparhie aproape 600 de şcoli îndrumate de Biserică, în mediul urban, dar mai ales în cel rural. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost înfiinţate şcoli pe lângă mă-năstiri (inclusiv cele de călugăriţe). Ele aveau ca învăţători absolvenţi de seminar şi erau frecventate de „posluşnicii“ mănăstirilor, de copii de clerici, răzeşi şi ţărani de rând. Toate aceste şcoli mănăstireşti au fost transformate în 1894 în şcoli bisericeşti-parohiale.