Istoria creştinismului (MCCCILII): Înfiinţarea şcolilor teologice din Moldova (VII)

Domnitorul Alexandru Sturdza (1791-1854) recomanda, în anul 1843, o reformare a seminarului de la Socola, „mai potrivită cu informarea clericilor şi întemeiată pe principii neamestecate cu rătăcirile lumeşti“. Potrivit noului regulament, elevii, numiţi „clirici“, puteau fi între 80 şi 120, fiind preferaţi fiii de preoţi, de diaconi şi de dascăli, absolvenţii având obligaţia de a se preoţi. Ajuns mitropolit, Meletie Lefter „Brandaburul“ (1844-1848) a subminat învăţământul teologic, mai ales pe cel de la Socola, intrând astfel în conflict cu rectorul Filaret Scriban, fostul bursier al lui Veniamin la Academia de la Kiev şi actual „magistru în teologie“, cu a cărui fermitate în apărarea unui nivel corespunzător al instrucţiei clerului Meletie a avut serios de luptat. Sub pretextul lipsei de preoţi, succesorul lui Veniamin Costachi obţinea împărţirea studiilor seminarului în două cicluri, unul inferior şi altul superior, ambele cu patru clase, cel inferior cuprinzând catehismul, istoria Bisericii, Vechiul şi Noul Testament, gramatica românească, istoria pe scurt, datoriile preoţilor şi geografia, iar cel superior - transferat la Mănăstirea Neamţ şi destinat cu precădere călugărilor, deşi finanţat din bugetul Socolei - filosofia, teologia dogmatică, morala, pastorala, logica şi limba rusă, pe lângă unele materii întâlnite şi în cursul inferior. Aprobat de domnitorul Mihail Sturdza la 23 ianuarie 1848, noul regulament prevedea ca „unde va fi neapărată nevoe de preot ori diacon, să se trimită în Seminaria Socolei pentru câteva luni de zile“, sporindu-se mult numărul candidaţilor şi lovindu-se în studiile teologice mai înalte. Mulţi profesori au rămas fără catedre. Însă, mitropolitul a murit în acelaşi an de holeră, iar în anul următor Sturza a fost înlăturat din scaunul domnesc. Schimbarea lucrurilor în bine s-a făcut abia începând cu anul 1851, când în scaunul mitropolitan a fost ales Sofronie Miclescu.