Istoria creştinismului (MCCCIV): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XXVII)

Războiul ruso-japonez din 1904-1905 s-a încheiat cu victoria Japoniei, care a câştigat majoritatea bătăliilor şi a dus la distrugerea totală a flotei maritime şi a mai multor armate de infanterie ruseşti. La încheierea războiului, Rusia era vlăguită militar şi economic, nemulţumirile populare ducând la izbucnirea Revoluţiei ruse din 1905, un eveniment pe care ţarul Nicolae al II-lea (1894-1917) sperase să-l evite. Răscoalele şi grevele muncitoreşti din Moscova şi din alte oraşe ale Rusiei din anul 1905 au dus la schimbări structurale, care au afectat şi Biserica Ortodoxă din Rusia. După mai mulţi ani de frământări, a urmat Războiul Mondial din 1914-1918, care a dus la destrămarea Rusiei ţariste şi la Revoluţia comunistă din 1917, cu urmările ei dezastruoase nu numai pentru Rusia, ci pentru întreaga Europă răsăriteană. La 17 aprilie 1905, ţarul Nicolae al II-lea a fost nevoit să dea un ucaz prin care se acorda toleranţă religioasă tuturor cetăţenilor Rusiei, precum şi dreptul pentru ortodocşi de a trece la oricare altă confesiune; tot acum s-au acordat drepturi şi „vechilor credincioşi“, care nu mai erau numiţi „rascolnici“. Datorită centralismului, birocraţiei şi a excluderii laicilor de la conducerea treburilor bisericeşti, mulţi ortodocşi treceau la rascolnici, la catolicism şi protestantism, ba chiar la islamism, iar o bună parte dintre intelectuali manifestau un indiferentism religios sau chiar ateism. Pentru remedierea acestor stări de lucruri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse intervine pe lângă ţar, în martie 1905, cerând restabilirea Patriarhatului, dar fără rezultat. În aceste condiţii, Sfântul Sinod a hotărât înfiinţarea unui „consiliu bisericesc-parohial“ în fiecare parohie, din care făceau parte până la 12 mireni, sub conducerea preotului paroh. Toate aceste schimbări au avut efecte şi în Biserica din Basarabia.