Istoria creştinismului (MCCCLVIII): Înfiinţarea şcolilor teologice din Ţara Românească (X)

În anul 1893 au survenit noi schimbări în viaţa seminariilor teologice, prin Legea clerului mirean şi a seminariilor. Această Lege a reorganizat radical învăţământul seminarial, ridicând cursurile la opt ani de studii. Se prevedeau două tipuri de seminarii: inferioare, cu trei clase, la Curtea de Argeş şi Râmnic, şi superioare, cu cinci ani (în total opt clase) la Bucureşti; Seminarul „Nifon“ era asimilat celor cu opt clase. Absolvenţii seminarului inferior erau primiţi în clasa a IV-a a seminariilor superioare pe baza unui examen de admitere sau se puteau înscrie la alte şcoli secundare. Legea permitea numai hirotonia absolvenţilor de seminar cu opt clase, iar absolvenţii de patru clase, nehirotoniţi la data apariţiei Legii, puteau cere parohii în Dobrogea sau posturi de cântăreţi. În anul 1901, seminariile inferioare au fost desfiinţate, elevii de la Râmnic şi Argeş fiind trecuţi la Seminarul „Central“. Cursurile s-au redus din nou la şapte clase. Peste câţiva ani, lucrurile s-au schimbat, când s-au redeschis vechile seminarii, având cursul complet de şapte clase: Seminarul „Sfântul Andrei“ la Galaţi şi Seminarul „Sfântul Nicolae“ din Râmnic (iniţial la Mănăstirea Bistriţa) în 1908, seminarul din Buzău în 1914, iar după Primul Război Mondial, şi cel din Argeş. În această perioadă, catedrele seminariilor au fost ocupate de mulţi profesori de prestigiu: Constantin Erbiceanu, Dragomir Demetrescu, Constantin Chiricescu, Dimitrie Boroianu, mai târziu profesori la Facultatea de Teologie din Bucureşti, George Aramă, Ioan Gotcu, Petru Răşcanu, George Murnu, arhimandriţii Ghenadie Popescu şi Teoctist Scriban, care au fost un timp şi directori, dr. Nicolae Nitzulescu, dr. Barbu Constantinescu, mai târziu profesori la Facultatea de Teologie, dr. Gheorghe Zottu, un teolog grec, arhimandriţii şi apoi arhiereii Ghenadie Enăceanu şi Silvestru Bălănescu, care au predat până în 1886, când au fost aleşi episcopi de Râmnic şi respectiv de Huşi.