„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Istoria creştinismului (MCCCLXVI): Începuturile învăţământului teologic în Transilvania (II)
În anul 1786 a luat naştere, la Sibiu, un modest curs de pedagogie şi teologie, condus de Dimitrie Eustatievici (1730-1795), fiu de preot din Braşov, cu studii la Academia duhovnicească din Kiev. După moartea sa (27 mai 1795), conducerea acestui curs, precum şi a „şcolilor naţionale neunite“ din Ardeal a fost preluată de un alt cărturar braşovean, preotul Radu Tempea V (1768-1824). În 1807, negustorul sibian Hagi Constantin Pop, proprietarul unei însemnate case de comerţ din Transilvania, deschidea o „şcoală de normă“ pe lângă biserica „din groapă“ din Sibiu, ctitoria sa, pentru pregătirea viitorilor învăţători, pusă sub conducerea dascălului făgărăşan Simion Jinariu. Acesta a fost numit, prin 1810, de către protopopul Gheorghe Haines din Braşov, urmaşul lui Tempea la „direcţia“ şcolilor, urmând să pregătească şi pe viitorii preoţi. Primele cursuri sistematice de pregătire a clerului ortodox român s-au deschis la 15 martie 1811 într-o casă dintr-un cartier al Sibiului, iar ca profesor a fost numit tânărul cărturar Gheorghe Lazăr (1779-1823). Acesta studiase teologia la Viena, cu o bursă oferită de Consistoriul din Sibiu, la recomandarea vicarului Episcopiei, protopopul Nicolae Huţovici. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic şi chiar un manual de pedagogie. Timp de aproximativ trei ani, Gheorghe Lazăr a fost nevoit să predea singur Dogmatica, Morala, Cântările bisericeşti şi Tipicul. Neînţelegerile avute cu episcopul Vasile Moga l-au făcut să părăsească Sibiul spre sfârşitul anului 1815, stabilindu-se un timp la Braşov, ca apoi să se îndrepte spre Bucureşti. În Ţara Românească, Gheorghe Lazăr a fost un promotor al ideii de înfiinţare a unei şcoli româneşti la cel mai înalt nivel, într-o vreme în care învăţământul se desfăşura în limba greacă. La 24 martie 1818, obţinând aprobarea pentru înfiinţarea şcolii româneşti, şi-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la „Sfântul Sava“.