Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCCLXVI): Începuturile învăţământului teologic în Transilvania (II)

Istoria creştinismului (MCCCLXVI): Începuturile învăţământului teologic în Transilvania (II)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 12 Noiembrie 2009

În anul 1786 a luat naştere, la Sibiu, un modest curs de pedagogie şi teologie, condus de Dimitrie Eustatievici (1730-1795), fiu de preot din Braşov, cu studii la Academia duhovnicească din Kiev. După moartea sa (27 mai 1795), conducerea acestui curs, precum şi a „şcolilor naţionale neunite“ din Ardeal a fost preluată de un alt cărturar braşovean, preotul Radu Tempea V (1768-1824). În 1807, negustorul sibian Hagi Constantin Pop, proprietarul unei însemnate case de comerţ din Transilvania, deschidea o „şcoală de normă“ pe lângă biserica „din groapă“ din Sibiu, ctitoria sa, pentru pregătirea viitorilor învăţători, pusă sub conducerea dascălului făgărăşan Simion Jinariu. Acesta a fost numit, prin 1810, de către protopopul Gheorghe Haines din Braşov, urmaşul lui Tempea la „direcţia“ şcolilor, urmând să pregătească şi pe viitorii preoţi. Primele cursuri sistematice de pregătire a clerului ortodox român s-au deschis la 15 martie 1811 într-o casă dintr-un cartier al Sibiului, iar ca profesor a fost numit tânărul cărturar Gheorghe Lazăr (1779-1823). Acesta studiase teologia la Viena, cu o bursă oferită de Consistoriul din Sibiu, la recomandarea vicarului Episcopiei, protopopul Nicolae Huţovici. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic şi chiar un manual de pedagogie. Timp de aproximativ trei ani, Gheorghe Lazăr a fost nevoit să predea singur Dogmatica, Morala, Cântările bisericeşti şi Tipicul. Neînţelegerile avute cu episcopul Vasile Moga l-au făcut să părăsească Sibiul spre sfârşitul anului 1815, stabilindu-se un timp la Braşov, ca apoi să se îndrepte spre Bucureşti. În Ţara Românească, Gheorghe Lazăr a fost un promotor al ideii de înfiinţare a unei şcoli româneşti la cel mai înalt nivel, într-o vreme în care învăţământul se desfăşura în limba greacă. La 24 martie 1818, obţinând aprobarea pentru înfiinţarea şcolii româneşti, şi-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la „Sfântul Sava“.