Istoria creştinismului (MCCCLXXVI): Începuturile învăţământului teologic greco-catolic în Transilvania (IV)

În contextul în care românii din Transilvania au fost consideraţi naţiune „tolerată“ secole întregi, neavând dreptul la învăţătură, primele forme de învăţământ s-au desfăşurat pe lângă biserică, singura organizaţie naţională îngăduită poporului român. Astfel, „diecii“ sau „grămăticii“ învăţau pe copii rugăciunile, cântările bisericeşti şi, mai rar, scrisul sau cititul. Odată cu înfiinţarea graniţei militare au luat fiinţă şi şcoli de diferite grade în toate localităţile militarizate. În urma decretelor emise de împărăteasa Maria Terezia în 1764 şi 1766, în fiecare localitate aleasă ca sediu de companie a fost înfiinţată câte o şcoală trivială, numită şi „centrală“ sau „capitală“, unde învăţau fiii grănicerilor. Iniţial, în şcolile triviale, limba de predare a fost româna şi germana şi abia începând cu anul 1837, când pe baza unui ordin al Consiliului aulic de război din Viena, ele au fost transformate în „Deutsche Trivialschulen“, iar mai apoi în „Deutsche Gemeinde Schule“, învăţământul s-a desfăşurat cu preponderenţă în limba germană. La începutul activităţii lor, în şcolile triviale erau predate următoarele discipline: religia catolică, abecedarul, cititul, scrierea după dictare şi caligrafia, aritmetica, legile şcolare, vocabularul german şi noţiuni de economie. În anul 1773 cu prilejul primei vizite în Transilvania, viitorul împărat Iosif al II-lea a dat ordin să se înfiinţeze şcoli în toate comunele militarizate, aparţinătoare regimentului orlăţean, în care acestea încă nu existau. În anul 1851, când s-au desfiinţat regimentele de graniţă din Transilvania, repre-zentanţii grănicerilor, întruniţi la Năsăud, au decis ca fondurile pe care le aveau să fie folosite, în continuare, pentru susţinerea de şcoli româneşti. Comitetul fondurilor grănicereşti a obţinut de la autorităţile de stat aprobarea pentru deschiderea unui gimnaziu cu opt clase, la Năsăud, în 1863. Era pus sub ocrotirea Episcopiei unite din Gherla, păstrându-şi caracterul confesional până în anul 1886.