„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istoria creştinismului (MCCCXXX): Nicolae Popea, episcopul Caransebeşului (I)
După trecerea la cele veşnice la 5 februarie 1889 a episcopului Ioan Popasu, pe scaunul vlădicesc al Caransebeşului a fost ales arhimandritul Nicolae Popea (1826-1908) vicarul Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1908), un ucenic devotat al mitropolitului Andrei Şaguna. Născut în Satulung lângă Braşov, într-o familie preoţească, a făcut studii gimnaziale la Braşov şi Blaj, dreptul la Cluj, unde a fost coleg cu Avram Iancu, Alexandru Papiu-Ilarian, Axente Sever şi alţi tineri români de seamă pentru viaţa politică şi culturală a românilor transilvăneni. Apoi a făcut studii de teologie la Viena. Remarcat de Andrei Şaguna, a fost chemat la Sibiu, încredinţându-i o catedră la Institutul Teologic, la care a activat până în 1870, precum şi postul de secretar eparhial (1854), apoi a ajuns asesor (consilier). La îndemnul mitropolitului Şaguna s-a călugărit în anul 1856, luând numele de Nicolae, în locul celui de Neagoe, avut din botez. În anul 1870, Şaguna l-a numit vicar arhiepiscopesc, iar în anul următor l-a hirotesit arhimandrit. După moartea lui Şaguna, ca şi după renunţarea lui Procopie Ivaşcovici de a ocupa scaunul mitropolitan vacant, mulţi îl socoteau pe Popea cel mai vrednic să fie ridicat în scaunul mitropolitan. Însă împotriva lui au fost Vincenţiu Babeş, Ioan Meţianu ş.a., astfel încât a rămas în postul său de vicar arhiepiscopesc şi sub mitropoliţii Procopie Ivaşcovici şi Miron Romanul. Pentru a împiedica pe viitor orice disensiuni la Centrul arhiepiscopesc, mitropolitul Miron a stăruit pentru alegerea lui Nicolae Popea ca episcop la Caransebeş în anul 1889. În noua slujire, a continuat munca predecesorului său, îngrijindu-se de Institutul Teologic-Pedagogic, de trimiterea unor tineri la studii superioare de teologie, pe care i-a numit apoi profesori, de şcolile confesionale şi de starea materială a eparhiei. Astfel, în anul 1891 s-a ridicat o clădire pentru Institutul Teologic-Pedagogic.