„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istoria creştinismului (MCCIII): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (XIV)
La 16 iulie 1947, Mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, din motive de sănătate, s-a retras din scaunul mitropolitan şi l-a recomandat ca succesor pe Arhiereul-Vicar Justinian Marina. Preasfinţitul Justinian s-a preocupat, pe lângă alte activităţi pe care le-am menţionat în episoadele precedente ale istoriei creştinismului, şi de restaurarea bisericilor distruse sau avariate din cauza războiului sau chiar a cutremurelor, cum a fost cazul Bisericii Golia din Iaşi, ctitorie a voievodului Vasile Lupu, care, din cauza cutremurelor, era pe punctul de a se prăbuşi. Încercările de reparaţie fuseseră sistate din pricina războiului sau a lipsei de fonduri. Preasfinţitul Justinian a strâns, în scurtă vreme, fondurile cu care a fost salvată de la ruină una dintre podoabele capitalei Moldovei. Din activitatea ctitoricească a Preasfinţitului Justinian trebuie amintit marele sprijin ce l-a acordat pentru terminarea construcţiei Catedralei Munţilor din Pipirig, judeţul Neamţ, fapt pentru care Patriarhul Nicodim i-a acordat, la 14 septembrie 1947, diploma de ctitor: „Pentru dragostea şi interesul ce vi l-aţi arătat, de îndată ce aţi luat conducerea efectivă ca locotenent de Mitropolit al Moldovei, de a vizita, cerceta şi constata starea lucrărilor de la biserica parohială în construcţie «Sf. Ierarh Nicolae», din comuna Pipirig, Judeţul Neamţ; pentru entuziasmul ce Vi l-a produs în suflet acest sfânt locaş, numit cu adevărat «Catedrala Munţilor» prin măreţia ei şi prin înfăţişarea splendidă a arhitecturii şi artei cu care s-au executat până în prezent toate lucrările, pentru făgăduinţa solemnă ce ne-aţi făcut de a contribui alături de Noi, cu stăruinţă a se aduna fonduri şi materiale până la terminarea definitivă..., mărturisim satisfacţia şi mulţumirea Noastră prin această diplomă de ctitor ce V-o oferim ca un semn de deosebită şi frăţească dragoste în Domnul, de mare preţuire pentru alesele calităţi cu care Dumnezeu V-a înzestrat şi pentru aducerea aminte a împlinirii gândurilor bune pentru biserica aceasta...“.








