„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istoria creştinismului (MCCIII): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (XIV)
La 16 iulie 1947, Mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, din motive de sănătate, s-a retras din scaunul mitropolitan şi l-a recomandat ca succesor pe Arhiereul-Vicar Justinian Marina. Preasfinţitul Justinian s-a preocupat, pe lângă alte activităţi pe care le-am menţionat în episoadele precedente ale istoriei creştinismului, şi de restaurarea bisericilor distruse sau avariate din cauza războiului sau chiar a cutremurelor, cum a fost cazul Bisericii Golia din Iaşi, ctitorie a voievodului Vasile Lupu, care, din cauza cutremurelor, era pe punctul de a se prăbuşi. Încercările de reparaţie fuseseră sistate din pricina războiului sau a lipsei de fonduri. Preasfinţitul Justinian a strâns, în scurtă vreme, fondurile cu care a fost salvată de la ruină una dintre podoabele capitalei Moldovei. Din activitatea ctitoricească a Preasfinţitului Justinian trebuie amintit marele sprijin ce l-a acordat pentru terminarea construcţiei Catedralei Munţilor din Pipirig, judeţul Neamţ, fapt pentru care Patriarhul Nicodim i-a acordat, la 14 septembrie 1947, diploma de ctitor: „Pentru dragostea şi interesul ce vi l-aţi arătat, de îndată ce aţi luat conducerea efectivă ca locotenent de Mitropolit al Moldovei, de a vizita, cerceta şi constata starea lucrărilor de la biserica parohială în construcţie «Sf. Ierarh Nicolae», din comuna Pipirig, Judeţul Neamţ; pentru entuziasmul ce Vi l-a produs în suflet acest sfânt locaş, numit cu adevărat «Catedrala Munţilor» prin măreţia ei şi prin înfăţişarea splendidă a arhitecturii şi artei cu care s-au executat până în prezent toate lucrările, pentru făgăduinţa solemnă ce ne-aţi făcut de a contribui alături de Noi, cu stăruinţă a se aduna fonduri şi materiale până la terminarea definitivă..., mărturisim satisfacţia şi mulţumirea Noastră prin această diplomă de ctitor ce V-o oferim ca un semn de deosebită şi frăţească dragoste în Domnul, de mare preţuire pentru alesele calităţi cu care Dumnezeu V-a înzestrat şi pentru aducerea aminte a împlinirii gândurilor bune pentru biserica aceasta...“.