Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCLVIII): Filantropia în Ţara Românească (IX)

Istoria creştinismului (MCCLVIII): Filantropia în Ţara Românească (IX)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 06 Mai 2009

Credinţa celor vechi era aceea că nebunii erau posedaţi de diavol, iar singurul tratament eficient îl constituie rugăciunea. Întrucât termenul de „ospiciu“ este relativ nou, el nu apare în documentele vechi. Aşa se explică de ce ospiciile funcţionau pe lângă mănăstiri şi în special pe lângă cele în care se găseau icoane făcătoare de minuni sau moaşte de sfinţi. În aceste circumstanţe, apare informaţia că „preoţii de la noi erau recunoscuţi pentru vindecarea nebunilor cu mijloace blânde şi rugăciuni“. Pe lângă mănăstiri, din timpuri destul de vechi, au existat aşa-numitele „bolniţe“, un fel de spitale. Cu vremea, crescând numărul bolnavilor, s-a impus atât mărirea, cât şi înmulţirea acestora, pe lângă bolnavii fizic aducându-se şi bolnavii psihic. Un prim ospiciu cunoscut este cel de la „Sfânta Vineri“ din Bucureşti, care a fost întemeiat în jurul bisericii cu acelaşi nume, ridicată pe la 1645 de Nicolae Spătarul, din familia Năstureilor. Aici se găsea icoana făcătoare de minuni a Cuvioasei Maicii Parascheva. Al doilea ospiciu era situat la Mănăstirea Sărindar, unde se găsea icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoană considerată „izvor de tămăduire tuturor celor ce aleargă cu evlavie şi cu credinţă, draci gonind, orbii, slăbănogii şi tot felul de boale şi neputinţe tămăduind“. Cel de-al treilea ospiciu cunoscut în Ţara Românească şi care a funcţionat mai multă vreme a fost cel de la Biserica Dudu din Craiova. Ctitorii au construit aici câteva chilii în care a funcţionat primul spital de alienaţi mintal din Craiova, spital consemnat şi în hrisovul domnitorului Alexandru Ipsilanti, din 18 martie 1778. Din hrisovul domnitorului Caragea de la 1813 reiese că bolnavii primeau aici, pe lângă odihnă, şi hrană din veniturile bisericii. În 1879, la Biserica Madona a funcţionat un ospiciu medical cu program regulat, al cărui medic era plătit din veniturile bisericii. În 1892, Epitropia bisericii a ridicat pe Strada Amaradia un sanatoriu modern, şi aici aflându-se o icoană făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria.