Istoria creştinismului (MCCLX): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina în perioada 1775-1918 (II)

În 1775, în urma unei convenţii ruso-turce, partea de nord a Moldovei, Bucovina, a fost ruptă din trupul Moldovei şi anexată Imperiului Austro-Ungar. La acea vreme, proprietăţile bisericeşti ocupau două treimi din suprafaţa provinciei. La 12 decembrie 1781, împăratul Iosif al II-lea, prin Ordonanţa din 27 decembrie, a dispus inventarierea tuturor averilor bisericeşti. Împăratul, prin Ordonanţa din 19 iunie 1783, hotărăşte ca toate aceste averi să se constituie într-un fond, din care să se întreţină clerul ortodox şi să se creeze cel puţin o şcoală, fie la Cernăuţi, fie la Suceava, iar restul să se întrebuinţeze pentru scopuri folositoare. Prin Regulamentul bisericesc decretat de acelaşi împărat la 29 aprilie 1786 se înfiinţează Fondul Bisericesc din Bucovina. Prin denumirea de fond religios se înţelege întreaga avere ce a fost închinată pentru întreţinerea religiunii, după cum prevede Regulamentul. Averea Fondului a sporit sau a scăzut după împrejurări, sub controlul interesat, dar şi din cauza abuzurilor autorităţilor austro-ungare, reclamate constant de slujitorii Bisericii Ortodoxe din Bucovina. Protestele au găsit ecou la împăratul Francisc Iosif al Austriei care, prin rezoluţia de la Troppau, din 28 decembrie 1820, a hotărât: „… de vreme ce Fondul Bisericii Ortodoxe din Bucovina s-a constituit cu averile episcopeşti şi mănăstireşti de lege ortodoxă, veniturile acestui Fond nu se pot întrebuinţa pentru alte scopuri, decât pentru întreţinerea cultului ortodox şi pentru învăţământul popular. Toate cheltuielile care s-au făcut pe nedrept din menţionatul Fond, de la înfiinţarea lui, trebuiesc restituite pe deplin“. Această rezoluţie şi-a găsit sprijin şi fundament în art. XIV al Constituţiei Imperiului Austro-Ungar din 21 decembrie 1867, care garanta fiecărei confesiuni recunoscute de stat, pe lângă liberul exerciţiu al religiei sale, şi dreptul de a-şi administra în mod autonom averea bisericească.