Istoria creştinismului (MCCLXIII): Filantropia în Ţara Românească (XIV)

Între formele cele mai cunoscute şi mai larg răspândite de filantropie, practicate de Biserica Ortodoxă, un loc central îl ocupă bolniţele. Dacă pentru perioada de început a existenţei acestora avem puţine informaţii, cu vremea, numărul lor creşte, întâlnind bolniţe aproape pe lângă toate marile mănăstiri. Deja din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea instituţia bolniţelor apare ca fiind aproape generalizată în Ţările Române. Numeroase documente menţionează prezenţa bolniţelor în cadrul anumitor vechi mănăstiri. Şi astăzi se pot vedea bisericuţa bolniţei de la Cozia, Bistriţa, Hurezi, Polovragi sau de la Câmpulung Muscel. De regulă, mănăstirile mari au avut şi bolniţe. Într-un document din 24 iulie 1542 este atestată prezenţa unei bolniţe la Simedreni - Argeş. În acest document se spune că domnitorul Vladislav dădea poruncă „locului şi locaşului numit bolniţă de la Simidreni, unde este hramul Sfântului şi slăvitului Mare Mucenic Dimitrie şi celor ce trăiesc în acest sfânt loc... să le fie pentru hrana fraţilor de la bolniţă..., toată căşăria, oricât se va alege din judeţul Pădureţului“. După cum afirmă unii cercetători, aşezarea pare să fie foarte veche, „dacă ţinem seama de forma latină a numelui «sân», care lasă să se înţe-leagă că acolo s-a aflat demult un lăcaş bisericesc, mănăstioară sau schit, cu hramul Sân Medru“. Cum este şi firesc, locuitorii şi-au primit numele de la numele bisericii. Nu se putea ca o mănăstire de dimensiunea şi importanţa celei de la Argeş să nu aibă şi bolniţă, având în vedere faptul că aici era şi capitala ţării. Apoi, toate mănăstirile mari din Bizanţ şi Athos, Serbia şi Bulgaria erau înzestrate cu bolniţă şi xenon. Cercetările întreprinse după 1950 au scos la iveală, pe latura de nord a Bisericii „Sfinţii Voievozi“, cimitirul bolniţei. Preotul Budescu, paroh al Bisericii „Sfinţii Voievozi“, relata că, în 1927, clădirea bolniţei era parţial în picioare, făcând totodată şi o descriere a ei.