„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Istoria creştinismului (MCCLXIV): Filantropia în Ţara Românească (XV)
Între formele cele mai cunoscute şi mai larg răspândite de filantropie, practicate de Biserica Ortodoxă, un loc central îl ocupă bolniţele. Dacă pentru perioada de început a existenţei acestora avem puţine informaţii, cu vremea, numărul lor creşte, întâlnind bolniţe pe lângă aproape toate marile mănăstiri. Cea mai veche bolniţă atestată documentar este cea de la Mănăstirea Bistriţa, ridicată de Barbu Craiovescu (1497-1520). Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei a adus de la Constantinopol cea mai de preţ comoară a lăcaşului, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, care s-au dovedit purtătoare de mari daruri: vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduc ploaie pe timp de secetă, motive pentru care lăcaşul este asaltat de numeroşi pelerini. Moaştele „Preasfântului şi făcătorului de minuni Grigorie Decapolitul, mai ales în vreme de ciumă“, au fost mult folositoare (în 1763, când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureştiul, a fost adusă racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în faţa Mitropoliei). La această mănăstire, Neagoe Basarab a înălţat, în anul 1508, bolniţa „Sfinţii Apostoli“, care era foarte căutată pentru vindecare, mai ales datorită moaş-telor Sfântului Grigorie. Pe valea Oltului, la nord de Călimăneşti, peste drum de Mănăstirea Cozia, se află o clădire ridicată pe locul vechii bolniţe din secolul al XVI-lea. Placa de marmură aflată pe unul dintre pereţii clădirii are următoarea inscripţie: „Această casă a fost dintr-un început a bolniţei Sfintei Mănăstiri Cozia, iar cu curgerea vremii năruindu-se, în anii 1964-1965 s-a preînnoit precum se vede“. Într-o fotografie aparţinând familiei Cantacuzino, datată 1900-1906, se observă o clădire care în documente apare cu numele de „casă de primire“ sau „casă de primiţi“. Important de subliniat este faptul că, în unele hrisoave din vechime (cele din vremea lui Vlaicu Vodă, Mircea cel Bătrân şi Neagoe Basarab), termenul de „casă de primire“ se referă şi la locuinţele destinate adăpostirii temporare a bolnavilor mintal.