Istoria creştinismului (MCCLXV): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, în perioada 1775-1918 (VIII)

După o perioadă în care scaunul Episcopiei Bucovinei a fost vacant aproape un an, împăratul Francisc I (1792-1830) a numit ca episcop pe arhimandritul Isaia Baloşescu, fiu de preot din satul Putna, absolvent al şcolii teologice de la Mănăstirea Putna, un timp egumen la Mănăstirea Dragomirna, apoi vicar general al Episcopiei. A fost hirotonit arhiereu la Carloviţ, după care a primit şi titlul de baron. La scurt timp după instalare, a început demersurile pentru reînfiinţarea şcolii clericale, ceea ce a şi reuşit. La 4 octombrie 1827 s-au deschis la Cernăuţi cursurile unui institut teologic cu patru ani de studii (limbile de predare fiind latina şi germana), iar câteva luni mai târziu, un „seminar clerical“ (cu un internat pentru 50 de bursieri), amândouă susţinute din veniturile Fondului religionar. În această instituţie de învăţământ se primeau numai absolvenţi de gimnaziu. Profesorii se recrutau dintre preoţii care îşi făcuseră studiile în institutele catolice din Viena şi Lemberg. Tot la stăruinţele lui, s-a aprobat ca preoţimea din Bucovina, care începea să aibă acum o pregătire superioară, să primească un salariu anual (congrua) din Fondul religionar. Pe lângă aceste două mari fapte ale episcopului Isaia, trebuie să mai menţionăm că el a cerut în repetate rânduri autorităţilor să se reînfiinţeze şcolile primare româneşti pentru păstoriţii săi, dar memoriile lui au rămas fără rezultat. Episcopul Isaia a trecut la cele veşnice la 14 septembrie 1834, fiind îngropat în paraclisul ctitorit de el în mănăstirea sa de metanie, la Putna. Toate strădaniile sale arhiereşti de 11 ani, între care se impun înfiinţarea institutului şi internatului, precum şi salarizarea clerului, n-au putut salva Episcopia din starea în care a ajuns sub înaintaşul său şi nici să continue vechile tradiţii moldoveneşti.