Istoria creştinismului (MCCLXXIX): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (II)

O nouă schimbare teritorială s-a produs în urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812, când ambele ţări româneşti au fost reocupate de trupele ruseşti. După înfrângerea armatelor otomane la Ruse şi Slobozia, ruşii au înaintat propuneri de pace negociate încă din octombrie 1811, la Giurgiu. Propunerile ţariste prevedeau ca „principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică şi Basarabia“ să se alipească „pe veci la Imperiul Rus, cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor“, specificându-se că „fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa dintre cele două imperii“. Îniţial, Înalta Poartă s-a opus propunerilor iniţiale ţariste, Rusia declarându-se mulţumită şi cu ocupare doar a teritoriului dintre Siret şi Nistru. Evoluţiile militare şi politice i-au determinat pe unii politicieni şi generali ruşi să ceară guvernului ţarist să accepte doar ocuparea Bugeacului (viitoarele judeţe Cahul, Ismail şi Cetatea Albă). Odată cu îmbunătăţirea situaţiei de pe front, Imperiul ţarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru. Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la Bucureşti, în hanul agentului rus Manuc Bei. Tratatul avea 16 articole publice şi două articole secrete. Prin articolele 4 şi 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate (conform cu recensământul ordonat de autorităţile ţariste în 1817). Au trecut în componenţa Imperiului Rus ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi Bugeacul. Autorităţile ţariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată Basarabia, deşi până atunci acest nume îl purta numai partea de sud (Bugeacul), după numele dinastiei „Basarabilor“ din ţara Românească. Anexarea era fără valoare şi nulă de drept, căci Turcia nu avea drepturi teritoriale asupra pământului românesc; în plus, era un act imoral de care dădea dovadă Rusia faţă de români.