Istoria creştinismului (MCCLXXVI): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, în perioada 1775-1918 (XX)

După moartea celui mai de seamă ierarh din Biserica românească din Bucovina, Silvestru Morariu, survenită la 3 aprilie 1895, scaunul mitropolitan al Bucovinei a fost încredinţat bătrânului arhimandrit şi vicar general Arcadie Ciupercovici, numit la 16 februarie 1896. Născut la 14 aprilie 1823, în Câmpulung Moldovenesc, primind la botez numele Alexandru, fiul preotului Nicolae Ciupercă din Câmpulung Moldovenesc a urmat studii gimnaziale la Cernăuţi, apoi studii teologice superioare la Institutul Teologic din capitala Bucovinei (pe care le-a absolvit în anul 1847). După absolvirea facultăţii, a fost hirotonit preot şi a păstorit ca paroh în localităţile bucovinene Toporăuţi (1847), Cernauca (1848-1853), Bădeuţi şi Milişăuţi (până în 1866). În anul 1866, s-a călugărit la Mănăstirea Putna, primind numele Arcadie, fiind numit la data de 30 iulie acelaşi an ca egumen al Mănăstirii Putna (1866-1878). A făcut parte din delegaţia trimisă, în 1873, la Viena, pentru a cere autonomia Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina. În anul 1874 a fost ridicat la rangul de arhimandrit în 1874. Arhimandritul Arcadie Ciupercovici a fost transferat apoi în cadrul administraţiei mitropolitane pe posturile de consilier consistorial (1878-1880), apoi arhimandrit diecezan şi vicar general în timpul mitropolitului Silvestru Morariu Andrievici (1880-1896). Păstorirea lui ca mitropolit a fost o revenire la stările de lucruri din timpul lui Eugenie Hacman, conducerea eparhiei având-o de fapt guvernatorul Bucovinei. În timpul arhipăstoririi lui, clerul rutean a obţinut şi mai mari drepturi în Biserica românească, prin numirea a doi asesori consistoriali şi a doi profesori ruteni la Facultatea de Teologie. Pe lângă aceasta, credincioşii ruteni, sprijiniţi de guvernator, au formulat noi pretenţii, cerând drepturi egale cu românii: catedre rutene la Facultate, slujbă la catedrală în limba slavonă, egumeni ruteni la mănăstirile ctitorite de domnii români ş.a. Împotriva acestor pretenţii şi a amestecului guvernatorului în problemele noastre bisericeşti, în anul 1899 s-a convocat o mare adunare de protest a preoţilor români. Moartea mitropolitului Arcadie, la 5 martie 1902, a salvat Biserica românească dintr-o situaţie destul de delicată. În mod ostentativ, credincioşii români n-au luat parte la înmormântarea mitropolitului Arcadie.