Istoria creştinismului (MCCLXXVI): Filantropia în Ţara Românească (XXVII)

Biserica Ortodoxă din Ţările Române a acordat o importanţă deosebită asistenţei orfanilor. Mulţi ierarhi, de asemenea, se ocupau în cursul vieţii sau lăsau prin testament anumite sume pentru îngrijirea orfanilor, pentru trimiterea lor la studii etc. Un mod de a strânge fonduri pentru asistenţa orfanilor l-a constituit, ca şi în alte forme de filantropie organizate de Biserică, Cutia milei, alături de care, uneori, se primeau şi donaţii exprese sau din diverse alte venituri. Cei care s-au ocupat în mod sistematic de îngrijirea orfanilor, şi despre care se păstrează informaţii, sunt mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787) şi domnitorul Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797). În timpul lor apare primul orfanotrofion din Bucureşti. Anaforaua mitropolitului către Al. Ipsilanti, din 1 noiembrie 1796, amintea că săracii din Ţările Române, la începuturile timpurilor moderne, „în domnia Mării Tale dintâi s-au orânduit a fi orfanotrofie «M-rea Tuturor Sfinţilor din Bucureşti, ctitoria mitropolitului Antim Ivireanul» şi aceasta iarăşi s-au urmat numai cât ai stat domnia ta în domnie, iar după aceea, din schimbarea adesea a egumenilor pământeni, au ajuns nu numai la datorie de nu se putea plăti, ci şi la dărăpănare“. Primul act detaliat este hrisovul Orfanotrofiei din Bucureşti din 29 mai 1798, al lui Constantin Hangherli. Noua instituţie urma să fie finanţată din banii mănăstirilor, din venituri produse de prăvăliile ce urmau să se construiască pe nişte terenuri ale Mănăstirii Mihai Vodă şi dintr-o mică taxă anuală pe prăvăliile vânzătorilor de bragă. Instituţia era concepută pentru adăpostirea a 80 de copii (de preferinţă 40 de fete, 40 de băieţi), primea numai copii până la şase-şapte ani şi numai „din cei ce sunt sărmani cu adevărat, fără de nici o moştenire de la tatăl lor şi desăvârşit săraci fără nici o rudenie vrednică şi putiincioasă a-i ocroti şi a-i tutori dupe datorie şi după fireştile legi“.