Istoria creştinismului (MCCLXXVII): Filantropia în Ţara Românească (XXVIII)

Biserica Ortodoxă din Ţările Române a acordat o importanţă deosebită asistenţei orfanilor. În timpul mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787) şi a domnitorului Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797) apare prima orfanotrofie din Bucureşti. Acest aşezământ avea două clădiri. Una se afla la Biserica Domniţa Balaşa, unde, aşa cum prevedea hrisovul, urmau să locuiască orfanii de parte bărbătească, cealaltă, la Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor“, pentru fetele orfane. Pentru că numărul orfanilor de la Mănăstirea Domniţa Balaşa era mai mare decât capacitatea clădirii, domnitorul, cu cheltuiala sa, a adăugat câteva camere, „nefiind de ajuns cele dintâi“. Copii sub un an erau încredinţaţi la doici, în afara aşezământului, dar aflate sub supravegherea iconomului acestuia, iar cei mai mari de şapte ani erau plasaţi în ucenicie, la diferite meşteşuguri. Copiii primeau o instrucţie sumară, iar după 10-12 ani erau daţi la meşteşuguri, la Curtea domnească sau oricui dorea să ia un copil de suflet. Fetele erau măritate de la Cutie sau din veniturile Orfanotrofiei. Ce s-a întâmplat cu orfanotrofia din Bucureşti nu ştim. Probabil că, într-o formă sau alta, ea a funcţionat, de vreme ce, la 1808, Divanul slobozea „de sub închinăciune şi de sub supunerea orfanotrofiei“ Mănăstirea Strehaia, pentru ca, în 1813, Ioan Gheorghe Caragea să revină la preluarea veniturilor ei pe seama Cutiei Obştirilor, pentru orfanotrofie. Şi la orfanotrofia de la Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor“, care, potrivit unor cercetători, ar fi luat fiinţă mai târziu, erau îngrijiţi tot 100 de orfani (fete). Fetele erau iniţiate de călugăriţe în lucrul manual, ele putând să locuiască şi cu doicile lor, bineînţeles în cazul în care acestea erau de vârstă mică. În 1824, Grigorie Ghica (1822-1828) pune bazele unui aşezământ pentru orfanii evgheniţi (orfanii de neam bun, cei care moşteneau o oarecare avere), al căror prim ocrotitor era mitropolitul Grigorie Dascălul (1823-1834).