Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCLXXXI): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (IV)

Istoria creştinismului (MCCLXXXI): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (IV)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 04 August 2009

Sub raport administrativ-bisericesc, la începuturile statului moldovenesc, ţinuturile Iaşi (de ambele părţi ale Prutului), Hotin, Soroca, Orhei şi Lăpuşna aparţineau de Mitropolie (cu timpul, Hotinul a trecut la Episcopia de Rădăuţi), iar ţinuturile Tigheciu, Fălciu (de ambele părţi ale Prutului), Cahul şi celelalte teritorii până la mare aparţineau de Episcopia Romanului. După 1598, când s-a înfiinţat Episcopia Huşilor, acesteia i-au fost atribuite ţinuturile Fălciu, Cahul, Tigheciu, Lăpuşna, Orhei şi Soroca. În 1542, în urma trecerii cetăţii Brăila (Ibrail) şi a ţinutului înconjurător sub stăpânire otomană, s-a constituit o eparhie ortodoxă aparte, dependentă direct de Patriarhia Ecumenică, şi anume Mitropolia Proilaviei. La aceasta au fost anexate şi teritoriile cucerite de turci după 1538, din stânga Prutului (Benderul). Mai târziu, s-a creat o Episcopie a Hotinului (pentru raiaua cu acelaşi nume), dar cu o existenţă efemeră (1767-1770), şi care era subordonată Mitropoliei Proilaviei. Numărul preoţilor era foarte ridicat, după cum era, de fapt, şi în celelalte părţi ale spaţiului etnic românesc: în fiecare sat erau câte doi şi chiar mai mulţi preoţi, toţi cu puţină învăţătură şi cu o situaţie materială precară, obligaţi să muncească în gospodăria lor ca oricare dintre credincioşii lor ţărani. Se apreciază că în 1812 existau aici 10 sau 12 protopopi, care beneficiau de o serie de drepturi. Existau apoi 775 de biserici parohiale, din care doar 40 din piatră, una din cărămidă, iar restul din lemn. Pe lângă aceste biserici parohiale, existau peste 30 de mănăstiri şi schituri, dintre care unele întemeiate de domnii ţării, de mari boieri sau de anumiţi călugări şi credincioşi. Spre exemplu, la Mănăstirea Vâşnevăţ, numită apoi Căpriana sau Chiprieni, atestată documentar în timpul lui Alexandru cel Bun, în anul 1429, Petru Rareş a ridicat aici o biserică nouă în 1545.