Istoria creştinismului (MCCVIII): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (XIX)

Experienţa dobândită prin bogata activitate desfăşurată de Înalt Preasfinţitul Justinian, ca învăţător şi preot, apoi ca vicar şi titular al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, a îndreptăţit încrederea unanimă a întregii Biserici ca Înalt Preasfinţia Sa să ocupe scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în mai 1948. Dacă în slujirile ocupate Preafericirea Sa avusese prilej să se afirme ca slujitor şi păstor, ca împlinitor al misiunii filantropice a Bisericii, ca răspânditor de lumină şi cultură, ca un neîntrecut gospodar în administrarea bunurilor Bisericii şi în îngrijirea, restaurarea şi înfrumuseţarea sfintelor lăcaşuri, în noua calitate, de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, în împrejurările dificile în care a fost chemat la conducerea Bisericii, s-a dovedit un priceput legiferator şi organizator. Astfel, prin „Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea instituţiilor de învăţământ pentru pregătirea personalului bisericesc şi recrutarea corpului didactic din Patriarhia Română“ s-a creat un larg cadru de organizare şi funcţionare al acestor instituţii, cu perspective din cele mai frumoase, datorită îndrumării directe a Bisericii, prin serviciul de învăţământ, organizat pe lângă Administraţia patriarhală. Tot la fel de importante sunt şi celelalte regulamente, care, împreună cu Statutul Bisericii Ortodoxe Române, se găsesc grupate în colecţia „Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române sub Înalt Preasfinţitul Patriarh Justinian, 1948-1953“. Spiritul de organizator al Preafericitului Patriarh Justinian s-a afirmat în organizarea instituţiilor anexe ale Administraţiei patriarhale: Institutul Biblic şi de Misiune, tipografia şi editura, atelierele cu diferitele specialităţi, prin care se asigura obiectele de artă necesare slujbelor şi împodobirii sfintelor lăcaşuri, precum şi în organizarea caselor de ajutor reciproc ale clerului şi a fondului de asigurare a bunurilor bisericeşti.