Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCXIV): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (III)

Istoria creştinismului (MCCXIV): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 10 Martie 2009

În secolul al XX-lea, o influenţă deosebită asupra vieţii religioase ortodoxe, în mod deosebit asupra Bisericii Ortodoxe din Grecia, a avut Sfântul Nectarie de Egina, mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia superioară. Unii slujitori ai Bisericii din Alexandria l-au acuzat pe Nectarie că ar vrea să ia locul patriarhului. Cerându-şi iertare de la toţi, Nectarie a dat slavă lui Dumnezeu şi s-a retras la Atena, în anul 1891, sărac, defăimat şi nebăgat în seamă. Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos. În această perioadă a vieţii sale făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei. La bătrâneţe, dorind să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul unor credincioşi şi ucenici, o mănăstire de călugăriţe în insula Eghina din apropiere, rânduind aici viaţă de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire, unde a dus o viaţă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune. Mulţi bolnavi se vindecau cu rugăciunile Sfântului, iar săracii primeau hrană de la maicile mănăstirii. În timpul liber lucra în grădina mănăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia lui. Pe lângă celelalte ocupaţii duhovniceşti, Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi istorie a Bisericii, întărind tradiţia Sfinţilor Părinţi în patria sa. Simţindu-şi sfârşitul aproape, după aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului la 8 noiembrie 1920. După trecerea la cele veşnice, a săvârşit multe minuni, vindecând bolnavii care alergau cu credinţă la mormântul lui. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia l-a canonizat, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie. Zilnic, credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie, făcând din mănăstirea din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia. În România, părticele din moaştele Sfântului Nectarie se păstrează în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, în Biserica „Sfântul Nectarie“ din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi şi în paraclisul Mănăstirii „Maica Domnului - Bucuria neaşteptată“ din Şinca Veche, judeţul Braşov.