Istoria creştinismului (MCCXL): Filantropia în Moldova (IX)

Ca şi în Ţara Românească, şi în Moldova, întrucât numărul de bolnavi era din ce în ce mai mare, pe lângă mănăstiri s-au înfiinţat ospicii. Alături de bolniţa de la Mănăstirea Neamţ a funcţionat şi un ospiciu pentru alienaţi. Exista deja o practică mai veche ca mulţi bolnavi, în special bolnavii mintal, să fie aduşi la mănăstiri pentru a li se citi anumite rugăciuni şi molitve. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea este menţionată prezenţa unui ospiciu la Mănăstirea Golia, ctitoria marelui logofăt Ioan Golia (construită în primă formă la 1576 şi transformată în mănăstire la 1614). Lipsiţi de cele mai elementare îngrijiri medicale, bolnavii erau vindecaţi, după mărturia egumenului grec, „doar de Maica Domnului“. Mănăstirea avea o icoană făcătoare de minuni, a Maicii Domnului, pe care văduva logofătului, Ana Golia, a îmbrăcat-o cu aur. Faima acestei icoane, care l-a vindecat pe fiul ei, Ştefăniţă, a făcut ca toţi epilepticii şi toţi bolnavii psihic să vină aici, căutând vindecare. Pentru a-i putea găzdui, s-au construit chilii în jurul mănăstirii, iar mai târziu mănăstirea a fost transformată în ospiciu. În anul 1866, deoarece toate ospiciile se găseau sub conducerea statului, autorităţile au hotărât ca ospiciul de la Golia să fie pentru femei, iar cel de la Neamţ, pentru bărbaţi. În afară de ospicii, în Moldova au funcţionat şi spitale, aflate sub autoritatea Bisericii Ortodoxe. Termenul de spital este întâlnit mai întâi în apusul Europei. La noi, cu destulă opoziţie, a fost introdus mai târziu, pentru prima oară fiind întâlnit într-un uric din 17 mai 1619. Apoi, este întâlnit în Pravila lui Vasile Lupu din 1642 şi în cea a lui Matei Basarab. Spitalul este considerat de cei mai mulţi cercetători urmaşul bolniţei tradiţionale. În Moldova, spitalele au luat fiinţă din iniţiativa bisericilor sau a mănăstirilor, a domnitorilor sau a boierilor, a Epitropiei generale a Casei Sfântului Spiridon sau a celei obşteşti.