Istoria creştinismului (MCCXVIII): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (VII)

În Biserica Ortodoxă Română, în secolul al XX-lea, s-a distins prin nevoinţele sale duhovniceşti Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960). După moartea părinţilor şi a bunicii care a avut grijă de el, în vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!“. După un an, tânărul Ilie (cum îi era numele de botez), pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată, a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!“. Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet şi, în vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, într-o duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Între anii 1934-1935 îşi satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la mănăstire, continuând aceeaşi ascultare. La 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare, rasoforul Ilie Iacob este tuns în monahism de arhimandritul Valerie Moglan (viitorul arhiereu-vicar la Iaşi), primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Naş şi părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul Schitului Pocrov, unul dintre cunoscuţii călugări moldoveni cu viaţă îmbunătăţită. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, Ioan Iacob a plecat în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin, în luna noiembrie a aceluiaşi an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii „Sfântul Sava“ din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea „Sfântul Sava“ de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări.