Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCXXI): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (X)

Istoria creştinismului (MCCXXI): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (X)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 17 Martie 2009

În Biserica Ortodoxă Română, în secolul al XX-lea s-a distins, prin nevoinţele sale duhovniceşti, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960). Din vara anului 1953, Sfântul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropierea Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul“ din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat), numită Chilia „Sfintei Ana“, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său timp de şapte ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. În sărbători mari şi în posturi, Sfântul Ioan săvârşea Sfânta Liturghie în paraclisul Peşterii „Sfânta Ana“ şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având ca pernă o piatră. În vara anului 1960, Sfântul Ioan era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa, la orele 5, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe“, arhimandritul Amfilohie. Ştiuse mai dinainte data sfârşitului său, pe care şi-a însemnat-o pe peretele peşterii. A fost înmormântat în peştera în care s-a nevoit şi care s-a umplut, în timpul slujbei, de multe păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan.