Istoria creştinismului (MCCXXIII): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (XII)

Biserica Ortodoxă Bulgară a fost socotită de Patriarhia Ecumenică schismatică între anii 1872-1945, primind în acest interval de timp Sfântul şi Marele Mir de la Bisericile Ortodoxe surori: rusă, română şi sârbă. La Conferinţa panortodoxă de la Constantinopol din 10 mai-8 iunie 1923, organizată şi prezidată de patriarhul Constantinopolului, Meletie al IV-lea (Metaxachis) (1921-1923), s-a decis îndreptarea calendarului iulian în Biserica Ortodoxă, suprimându-se diferenţa de 13 zile, iar Paştile să fie sărbătorit conform noii calculări a primei luni de după echinocţiu, care trebuie determinată astronomic după meridianul ierusalimitean. S-a socotit astfel ziua de 1 octombrie 1924, 14 octombrie. Astfel, Patriarhia de Constantinopol, Biserica Greciei şi Biserica Ciprului au aplicat îndreptarea calendarului la 10/23 martie 1924; Biserica Ortodoxă a Poloniei, la 24 iunie 1924; în Biserica Ortodoxă Română, ziua de 1 octombrie 1924 s-a socotit 14 octombrie 1924. De asemenea, în 1924 au adoptat calendarul îndreptat Patriarhia Antiohiei şi Bisericile Ortodoxe Cehoslovacă şi Finlandeză, precum şi Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Biserica Georgiei a îndreptat calendarul la 4 octombrie 1927; Patriarhia Alexandriei la 1/14 octombrie 1928; Biserica Ortodoxă Bulgară l-a îndreptat la 22 decembrie 1968. De asemenea, Biserica Macedoniei a introdus noul stil în 1968. Patriarhul Moscovei, Tihon, l-a informat pe patriarhului ecumenic că „a fost informat de declaraţia introducerii stilului nou începând cu 1 martie, dar în Biserica Rusă este imposibilă introducerea stilului nou din cauza împotrivirii hotărâtoare a întregului popor“. Alături de Patriarhia Rusă, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Sârbă şi 19 mănăstiri din Sfântul Munte Athos au rămas până astăzi la calendarul neîndreptat sau la „vechiul stil“.