Istoria creştinismului (MCCXXIV): Cultul şi viaţa religioasă în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (XIII)

Secolele XIX şi XX au adus în viaţa popoarelor din răsăritul Europei o serie de curente, până atunci necunoscute. Acestea au influenţat, fără îndoială, în mare măsură dezvoltarea vieţii religioase şi a celei bisericeşti. Din pricina sistemului economic închis, a industrializării târzii, precum şi din cauză că aceste idei au pătruns cu greu şi în mică măsură în lumea satelor, unde se află şi azi majoritatea locuitorilor din ţările ortodoxe, credincioşii ortodocşi au rămas, în mare măsură, legaţi de Biserică. De altfel, Bisericile Ortodoxe, mai ales cele din Peninsula Balcanică, sunt cu adevărat Biserici ale poporului şi au jucat un rol însemnat în apărarea fiinţei naţionale a acestor popoare. Clerul ortodox n-a constituit în nici una dintre ţările ortodoxe o castă deosebită de popor, ci a fost integrat, în toate timpurile, în popor. Spre deosebire de Bisericile din Apus, unde o mare parte din clerul superior s-a recrutat timp de secole din clasa de sus, uneori chiar din familiile princiare, din dorinţa de a beneficia de averile şi veniturile bisericeşti, clerul ortodox s-a ales totdeauna din mijlocul poporului. Popoarele ortodoxe sunt chemate să participe la viaţa liturgică, unde cântarea adeseori în comun şi săvârşirea deodată a aceloraşi gesturi liturgice uneşte pe slujitori şi credincioşi. În vreme ce în Apus sunt regiuni catolice şi protestante, unde participarea credincioşilor la slujbele Bisericii nu se ridică deseori peste 20-30% dintre enoriaşii unei parohii, în Răsăritul ortodox acest fenomen este mult mai rar. Participarea la serviciile cultice este benevolă, credincioşii nefiind siliţi să vină la biserică, ci totul este lăsat la libertatea conştiinţei lor, însă sunt încurajaţi şi îndemnaţi de cler să respecte şi să pună în practică învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos, lăsate Sfinţilor Apostoli şi, prin ei, Bisericii.