„Zis-a Domnul: Cine este, oare, iconomul credincios și înțelept pe care stăpânul îl va pune peste slujitorii săi, ca să le dea la vreme partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind
Istoria creştinismului (MCDXI): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe de limbă greacă între anii 1821-1918 (VI)
Locurile Sfinte au fost vizitate şi în perioada 1821-1918 de numeroşi pelerini români, din toate cele trei ţări româneşti. Mulţi dintre ei au lăsat însemnări interesante asupra oraşelor şi aşezămintelor bisericeşti pe care le-au cercetat. Unii călugări români s-au stabilit pentru totdeauna în Ţara Sfântă, între ei numărându-se Irinarh Roseti (1771-1859), originar din familia boierilor Roseti din Moldova. Călugărit de tânăr la Neamţ, a lucrat un timp în tipografia mănăstirii, apoi în cea a Mitropoliei din Bucureşti; apoi a condus Mănăstirea Horaiţa, unde a construit o nouă biserică. Ostenit de povara conducerii mănăstirii, dar fiind şi bolnav, a cerut binecuvântare să se retragă într-un loc liniştit şi a ales Ţara Sfântă, unde a plecat în anul 1837. După ce a stat cinci ani în Nazaret, unde a învăţat limba ebraică, a urcat pe Muntele Tabor, unde a sihăstrit 18 ani. În acest timp a început să construiască din ruine biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă“, însă nu a văzut terminată această biserica deoarece a trecut la cele veşnice la 20 decembrie 1859, finalizarea lucrărilor lăsând-o pe seama biografului său, ultimul său ucenic de la Horaiţa, care l-a însoţit pe Muntele Tabor - arhimandritul Nectarie Banu, căruia, cu puţin timp înaintea morţii, i-a profeţit că-i va scrie viaţa. Părintele Nectarie nu mai credea că va mai avea timp să scrie viaţa părintelui Irinarh, fiind înaintat în vârstă. Părintele Irinarh a mai profeţit şi că, atunci când se va sfinţi biserica de pe Tabor, părintele Nectarie Banu va fi hirotesit arhimandrit. Biserica a fost terminată de Nectarie şi sfinţită la praznicul Schimbării la Faţă din 1861, de patriarhul Chiril al Ierusalimului, care l-a hirotesit atunci arhimandrit şi l-a numit egumen. În anii următori, s-au construit chiliile din jur, trapeza şi alte clădiri anexe. După 38 de ani de viaţă pe Tabor, egumenul Nectarie s-a retras în Mănăstirea „Sfântul Sava“ de lângă Ierusalim, unde a trăit până la moarte. Aşezământul românesc de pe Tabor a fost vizitat de numeroşi pelerini veniţi din ţară.



.jpg)


