Istoria creştinismului (MCDXII): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă Rusă între 1821-1918 (I)

În perioada 1821-1918, legăturile bisericeşti româno-ruse s-au consolidat prin bursierii români care au studiat în academiile şi seminariile teologice ruseşti. Pentru a pregăti viitorii profesori ai celor patru seminarii din Ţara Românească, mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei a trimis la Seminarul teologic din Chişinău, în anul 1845, „şapte tineri feciori de preoţi români“. După ce au învăţat doi ani în Seminarul din Chişinău, însuşindu-şi limba rusă, trei şi-au continuat studiile la Seminarul din Moscova, iar patru la cel din Petersburg. Ulterior, Dimitrie Pârâianu a obţinut titlul de „candidat în teologie“ la Academia din Kiev, Ioan Ghermănescu şi Petru Romanescu au terminat cursurile Academiei din Petersburg, iar alţi doi au urmat numai doi ani de studii, la aceeaşi academie; toţi cinci au ajuns profesori la seminariile din Ţara Românească. Tinerii din Moldova care au plecat în Rusia au fost recrutaţi dintre cei mai buni absolvenţi ai Academiei Mihăilene din Iaşi sau ai Seminarului de la Socola. Încă din 1821, mitropolitul Veniamin Costachi întreţinea la Academia duhovnicească din Kiev pe ierodiaconul Ierotei. În 1839, acelaşi mitropolit a trimis la Kiev pe Vasile Popescu-Scriban, absolvent al Academiei Mihăilene, fost, până atunci, profesor la şcoala de la Trei Ierarhi. A studiat acolo cu cei mai de seamă teologi kieveni ai vremii, legând prietenii cu mulţi teologi (între alţii, a fost coleg cu viitorul mitropolit Macarie Bulgakov al Moscovei). În timpul studiilor, a strâns mult material documentar şi bibliografic din arhivele şi bibliotecile ruseşti, pe baza căruia a întocmit mai târziu o Istorie a Bisericii româneşti. A fost tuns în monahism în Lavra Pecerska de mitropolitul Kievului, Filaret Amfiteatrov, cu numele Filaret. În 1842, a fost promovat „magistru în teologie şi litere“, fiind primul român căruia i s-a oferit acest titlu.