Istoria creştinismului (MCDXX): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă Sârbă între anii 1821-1918 (I)

Până în anul 1864, Biserica Ortodoxă din Transilvania şi Banat s-a aflat sub jurisdicţia mitropoliei ortodoxe sârbe de la Carloviţ (devenită în anul 1848 Patriarhia). În această perioadă, mai mulţi români şi-au desfăşurat activitatea în Biserica Ortodoxă Sârbă, la Carloviţ, la Vârşeţ şi la Timişoara. Dintre aceştia, cel mai reprezentativ a fost Andrei Şaguna, profesor de teologie şi secretar al Consistoriului din Carloviţ, apoi consilier (asesor) şi profesor la Vârseţ, egumen la mănăstirile Hopovo şi Covil. Maxim Manuilovici, român de neam, a cârmuit eparhiile sârbeşti de la Vârşeţ (1829-1833) şi Timişoara (1833-1839). Tot între sârbi şi-au desfăşurat activitatea Nestor Ioanovici, înainte de a ajunge episcop la Arad, arhimandritul Patrichie Popescu, „administrator episcopesc“ la Arad (1850-1853), apoi egumen al Mănăstirii Ghergheteg (1853-1862), Sofronie Ivaşcovici, fratele lui Procopie, profesor de teologie şi alţii. Numeroşi tineri români din Banat, Arad şi Crişana au învăţat în şcolile teologice sârbeşti din Carloviţ şi Vârşeţ. În primii ani ai secolului al XIX-lea, mişcarea de emancipare bisericească de sub ierarhia sârbă, în Banat şi părţile Aradului, a fost încununată cu numirea şi înscăunarea primului episcop român la Arad, Nestor Ioanovici, în anul 1829. În Transilvania, lupta românilor pentru despărţirea ierarhică de Biserica Ortodoxă Sârbă a fost purtată de Andrei Şaguna, încă de la începutul activităţii sale la Sibiu. Strădaniile sale s-au încheiat în 1864, când s-a aprobat reînfiinţarea vechii mitropolii ortodoxe a Transilvaniei şi numirea sa ca arhiepiscop şi mitropolit. În anul 1865 s-a organizat Episcopia Caransebeşului, prin scoaterea parohiilor româneşti din Banat de sub jurisdicţia episcopiilor sârbe de la Timişoara şi Vârseţ. Tot atunci a fost trecută sub jurisdicţia mitropoliei din Sibiu şi Episcopia Aradului. Urmaşul mitropolitului Şaguna, Procopie Ivaşcovici, a fost ales, în 1874, patriarh de Carloviţ, unde a păstorit până în 1880, când Guvernul maghiar l-a silit să se retragă.