Istoria creştinismului (MCDXXXI): Conferinţa panortodoxă de la Rhodos (1964) (I)

Între 1-15 noiembrie 1964 la Rhodos s-a întrunit cea de-a treia conferinţă panortodoxă la care au participat aproape toate Bisericile Ortodoxe. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegaţie condusă de Înalt Preasfinţitul Iustin, mitropolitul Moldovei şi Sucevei. Ca şi cele anterioare, conferinţa a fost convocată la iniţiativa patriarhului ecumenic Atenagora I (1886-1972), un ierarh luminat al Bisericii, care a ştiut cât de mult contează ca toţi oamenii să se poată împărtăşi din izvorul nesecat al Ortodoxiei. Cea de-a treia conferinţă panortodoxă de la Rhodos a avut pe ordinea de zi următoarele probleme: dialogul cu Biserica Romano-Catolică, propus de Conferinţa a doua de la Rhodos, din 26-29 septembrie 1963; reluarea tratativelor cu Biserica Anglicană; reluarea tratativelor cu Biserica Veche-Catolică. Referitor la prima problemă, dialogul cu Biserica Romano-Catolică, la 14 noiembrie 1964, participanţii la conferinţă au „constatat că pentru un început rodnic al unui dialog teologic real este necesară pregătirea trebuitoare şi crearea de condiţii corespunzătoare“. „Aceasta nu înseamnă că fiecare dintre Bisericile Ortodoxe locale nu este liberă să continue a cultiva, în numele propriu, şi nu al întregii Ortodoxii, raporturi frăţeşti cu Biserica Romano-Catolică, cu convingerea că în acest fel vor putea fi eliminate în mod treptat dificultăţile care există în prezent.“ S-a ajuns la această hotărâre şi datorită faptului că noul papă, Paul VI, în Enciclica „Ecclesiam Suam“, din 6 august 1964, dar şi în alte declaraţii oficiale, nu recunoştea Bisericii Ortodoxe poziţia de egalitate cu Biserica Romano-Catolică, afirmând că numai Biserica Romano-Catolică posedă plenitudinea adevărului şi a unităţii.