Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCIII): Biserica Ortodoxă a Greciei (II)

Istoria creştinismului (MCIII): Biserica Ortodoxă a Greciei (II)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 21 Octombrie 2008

Din anul 1718 veneţienii au fost siliţi să lase toată Grecia în stăpânirea turcilor. Cu toată presiunea exercitată de turci şi veneţieni, Biserica Ortodoxă din Grecia a supravieţuit. Apăsător peste măsură, jugul turcesc a grăbit izbucnirea revoluţiei greceşti la 21 martie 1821. La 1/13 ianuarie 1822, Grecia s-a proclamat independentă la Epidaur, în nord-estul Peloponezului, însuşindu-şi o constituţie democratică. Cu toată teroarea exercitată de turci, pentru a înlătura amestecul în treburile interne ale Greciei eliberate, răsculaţii s-au declarat eliberaţi de obligaţia de a mai recunoaşte jurisdicţia patriarhului ecumenic de Constantinopol, atitudine manifestată practic prin nerecunoaşterea patriarhului ecumenic Evghenie II (1821-1822), precum şi prin respingerea episcopilor trimişi de Patriarhia Ecumenică în scaunele formal vacante. Luptele dintre greci şi turci au continuat până în 1828. Grecia a fost ajutată să-şi dobândească independenţa de diplomaţia ţărilor europene, îndeosebi de Anglia, Franţa şi Rusia. Flota engleză, franceză şi rusă a dat un preţios ajutor grecilor, distrugând flota turcească în 1827, la Navarin. În urma acestei înfrângeri, Imperiul Otoman a fost obligat să încheie pace. Independenţa Greciei a fost recunoscută pe plan politic internaţional prin Pacea de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829. În anul 1830, s-a constituit statul grec modern, care, în 1832, s-a declarat regat, primul rege al Greciei moderne fiind Otto I (1832-1862), de origine germană. În anul 1834, Atena a redevenit capitala Greciei independente, având, în vremea aceea, cel mult 5.000 de locuitori. Începând din anul 1828, Ioan Capodistria (1776-1831), preşedintele Guvernului Greciei între anii 1827-1831, a început să se ocupe şi de problemele bisericeşti. Pentru ca turcii să nu mai găsească prilejul de a se amesteca în treburile bisericeşti şi civile ale Greciei, el a instituit o comisie de trei episcopi, învestiţi cu autoritatea necesară pentru a se ocupa de toate interesele spirituale ale Greciei.