Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCIV): Biserica Ortodoxă a Greciei (III)

Istoria creştinismului (MCIV): Biserica Ortodoxă a Greciei (III)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 23 Octombrie 2008

Începând din anul 1828, Ioan Capodistria (1776-1831), preşedintele Guvernului Greciei între anii 1827-1831, a început să se ocupe şi de problemele bisericeşti. Pentru ca turcii să nu mai găsească prilejul de a se amesteca în treburile bisericeşti şi civile ale Greciei, el a instituit o comisie de trei episcopi, învestiţi cu autoritatea necesară pentru a se ocupa de toate interesele spirituale ale Greciei. Un sinod compus din 33 de episcopi, întruniţi la Nauplia, la 15/27 iulie 1833, au declarat la 23 iulie/4 august 1834 că Biserica din regatul Greciei este independentă faţă de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol şi că va fi condusă de un sinod bisericesc sub preşedinţia regelui elenilor. Aşezămintele naţionale bisericeşti au fost rând pe rând reorganizate; numărul episcopilor a fost redus la zece, iar pe lângă Universitatea din Atena, înfiinţată în 1837, a fost înfiinţată o facultate de teologie. Paralel, însă, cu această acţiune de afirmare a Bisericii, câţiva oameni de stat au împiedicat sistematic orice încercare de statornicire a unui regim de autonomie bisericească în Grecia liberă. Aşa s-a întâmplat cu „eteria ortodoxă“, care, în anul 1839, a încercat să repună Biserica Greciei sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol. Abia în anul 1850, prin mijlocirea Rusiei, s-a ajuns la împăcarea Bisericii Ortodoxe a Greciei cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. După tratative îndelungate, care s-au prelungit 18 ani, Patriarhia de Constantinopol a recunoscut în cele din urmă, prin „tomosul sinodic“ din 29 iunie/11 iulie 1850, semnat de patriarhul Antim IV (1840-1845; 1848-1852), autocefalia Bisericii Greciei. Autocefalia a fost întărită apoi de noul stat grec prin Legea promulgată la 9/21 iulie 1852. Inspirându-se din organizarea sinodală a Bisericii Ortodoxe Ruse, Sinodul Bisericii Greceşti se compunea din cinci membri, mitropolitul Atenei fiind preşedinte, iar ceilalţi patru erau numiţi anual, după vârstă şi vechime. Un comisar regal înlocuia pe ober-procurorul rus, făcând legătura dintre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei şi regele Eladei.