Istoria creştinismului (MCLIII): Diaspora Bisericii Ortodoxe Române (XI)

După evenimentele din decembrie 1989, diaspora Bisericii Ortodoxe Române a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Astfel, pe lângă arhiepiscopiile din străinătate, înfiinţate pentru românii ortodocşi, au apărut altele noi, iar unele au fost ridicate la rang de mitropolie. Între cele cinci dioceze ale Bisericii Ortodoxe Române din diasporă se numără Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală. Un rol important în organizarea diasporei româneşti din această parte a Europei l-a avut Episcopul Teofil Ionescu, care, la 17 ianuarie 1972, a cerut Patriarhului Justinian, printr-o scrisoare însoţită de un „aide-memoir“, să fie reprimit sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Române şi să i se acorde autonomie după modelul Preasfinţitului Victorin din Statele Unite ale Americii. Sinodul Permanent hotărăşte, iar Sinodul Plenar ratifică în şedinţa sa din 28 aprilie 1972 reprimirea Episcopului Teofil sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, a început o nouă fază a vieţii bisericeşti a românilor ortodocşi stabiliţi în Europa Centrală şi de Vest. După recunoaşterea hirotonirii sale de Biserica Ortodoxă Române, Episcopul Teofil a început reorganizarea Episcopiei, înfiinţând „Asociaţia culturală a Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală“, cu sediul la Paris, recunoscută de autorităţile franceze la 27 iulie 1972. Din iniţiativa Episcopului Teofil s-a organizat, de asemenea, un Consiliu eparhial format din şapte membri, al cărui preşedinte este episcopul însuşi. Acestei eparhii i se adaugă treptat vechile parohii ale Patriarhiei române, precum şi cele nou-înfiinţate din Europa Centrală şi Occidentală (Anglia, Suedia, Danemarca, Germania, Austria, Italia, Spania, Elveţia, Finlanda). Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 25 mai 1974, a hotărât ridicarea Episcopului Teofil la rangul de Arhiepiscop, hotărâre ratificată de Sinodul Plenar din 13 decembrie 1974.