„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Istoria creştinismului (MCLXL): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (I)
Perioada comunistă este foarte puţin cunoscută din punct de vedere istoric, iar motivaţiile sunt multiple. S-a scris mult despre martirii închisorilor comuniste, dar nu integral. Rămân destule „taine“ pe care istoria nu le va putea pătrunde în profunzimea lor. Comunismul a lovit, inevitabil, prin formele lui de manifestare, în însăşi fiinţa neamului nostru, în sufletul poporului, în valorile lui cele mai înalte, în tradiţiile şi spiritualitatea sa. Strategia dăinuirii sub comunism, elaborată şi pusă în practică de excepţionalul patriarh Justinian, şi apoi continuată, pe aceleaşi coordonate, de urmaşul său, Iustin, a dat roade, încât se poate spune că Biserica Ortodoxă Română supravieţuieşte astăzi şi datorită lor. Referindu-se la perioada comunistă, pr. prof. dr. Mircea Păcurariu afirmă: „Biserica a acceptat unele compromisuri, a renunţat la unele laturi ale activităţii sale, dar în felul acesta a fost salvată însăşi existenţa ei şi şi-a putut continua activitatea - în anumite limite - chiar şi în noua structură a societăţii româneşti… Biserica şi-a făcut datoria şi în perioada regimului totalitar“. Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, s-a născut la 22 februarie 1901, în familia unor credincioşi ţărani din localitatea Sueşti, judeţul Vâlcea. De la părinţii săi a moştenit însuşirile care l-au ajutat mai târziu în cea mai înaltă treaptă de slujitor al Bisericii Ortodoxe Române. De la tatăl său a moştenit spiritul gospodăresc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche şi însemnată familie de preoţi, cele dintâi cunoştinţe religioase şi o evlavie adâncă. Această zestre moştenită de la părinţii săi a cultivat-o şi a îmbogăţit-o pe tot parcursul vieţii, în toate responsabilităţile înalte la care a fost chemat. După ce a terminat gimnaziul în satul său natal, a urmat cursurile Seminarului „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu-Vâlcea, obţinând în anul 1923 diploma de învăţător.