Istoria creştinismului (MCLXLIV): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (V)

La propunerea mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 30 iulie 1945, în urma cercetării şi examinării canonice, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de Arhiereu-Vicar, nou-înfiinţat, la Mitropolia Moldovei, şi i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de „Vasluianul“. Pentru a înţelege mai bine misiunea dificilă care-l aştepta de noul arhiereu trebuie să amintim condiţiile în care el a fost chemat la această înaltă treaptă. Dintre toate provinciile ţării, Moldova fusese cel mai cumplit lovită de război. Eparhia Iaşilor era într-o dezorganizare totală; preoţii, alungaţi de la vetrele lor, începeau să se întoarcă la altarele vremelnic părăsite; conducerea Centrului Mitropolitan se afla încă la Govora. Abia în primăvara anului 1945 cancelariile Mitropoliei Moldovei s-au reîntors la Iaşi. Bătrânul mitropolit Irineu se afla încă „bolnav în Capitală şi tratamentul impus de medici nu-i îngăduia să se întoarcă la reşedinţă“. Între Centrul Mitropolitan şi eparhii legăturile erau aproape inexistente. O totală dezorganizare economică domnea în întreaga eparhie. Conştient de grelele sarcini ce îl aşteptau şi stăpânit de o înaltă preţuire pentru jurămintele monahale, părintele Ioan Marina îşi alege drept loc pentru ucenicia călugărească Schitul Frăsinei, din Vâlcea, unde de veacuri străjuiesc cele mai aspre rânduieli de viaţă şi nevoinţe călugăreşti. Tunderea în monahism a noului vlădică s-a săvârşit în Mănăstirea Cetăţuia de lângă Iaşi, iar hirotonia în arhiereu a avut loc în Catedrala mitropolitană din Iaşi, în ziua de 12 august 1945. Încă din ziua în care a îmbrăcat îngerescul chip, Justinian a ţinut să mărturisească nehotărârea care l-a stăpânit în faţa răspunderilor ce-i reveneau pe calea cea nouă a slujirii arhiereşti: „Şovăiala mea a fost biruită de nemărginita mea dragoste către Sfânta noastră Biserică, de a-i închina întreaga mea fiinţă şi toate puterile mele de muncă - multe, puţine, cât mi le-o mai dărui Bunul Dumnezeu - ca un credincios stegar al oastei lui Hristos, contribuind la înaintarea şi prosperarea Bisericii noastre şi, prin aceasta, la binele poporului român, din sânul căruia am ieşit“.