Istoria creştinismului (MCLXLVI): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (VII)

În scurtă vreme după hirotonirea întru Arhiereu-Vicar al Mitropoliei Moldovei a lui Justinian Marina, s-a dovedit că Mitropolitul Irineu Mihălcescu nu se înşelase în aprecierile sale: activitatea desfăşurată de Justinian în calitate de Arhiereu-Vicar a arătat limpede tuturor că, într-adevăr, el era „singurul om... capabil să facă faţă situaţiei“ grele în care se găsea Eparhia. Cu energia pe care o vădise în cei 21 de ani de slujire preoţească, vlădica Justinian s-a angajat într-o intensă activitate pe tărâm pastoral, social, cultural şi gospodăresc, izbutind să aducă în rândurile clericilor şi a credincioşilor moldoveni, greu încercaţi de distrugerile războiului şi de seceta pustiitoare din anii 1945 şi 1946, credinţă, nădejde, dragoste şi lumină. În primul rând, noul Arhiereu-Vicar s-a străduit să pună rânduială în chivernisirea bunurilor bisericeşti ale Mitropoliei, cu aceeaşi energie şi competenţă cu care salvase de la dezastru, în 1939, tipografia Episcopiei Râmnicului. Sub directa sa supraveghere, spiritul gospodăresc s-a făcut simţit în întreaga Eparhie, de la Centrul Mitropolitan până la cea mai îndepărtată parohie. Astfel, Palatul mitropolitan, care încetase a mai fi o podoabă a Iaşilor, „cu pereţii ciuruiţi de gloanţe şi schije de proiectile, fără geamuri, cu inventarul răvăşit şi în parte pierdut“, în scurtă vreme şi-a redobândit măreţia şi splendoarea. Bisericile celor două catedrale au fost restaurate, gardurile împrejmuitoare au fost refăcute, imobilele Centrului Mitropolitan reparate şi redate folosinţei. O grijă deosebită a acordat vlădica Justinian reorganizării fabricii de lumânări şi a sediilor mitropolitane de la Popricani şi Lungani. Prin împrumuturi contractate pe răspundere personală, Preasfinţitul Justinian a izbutit să procure materialele necesare repunerii în funcţiune a fabricii de lumânări, care constituia atunci aproape singura sursă de venituri a Centrului Mitropolitan. Sesiile mitropolitane au fost date în administrarea economatului salariaţilor Centrului Mitropolitan. Întrucât inventarul celor două ferme era cu totul distrus din cauza războiului, vlădica Justinian a contractat un împrumut cu care s-au „cumpărat cele trebuitoare pentru a repune în lucrare cele două gospodării“.