Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCVIII): Biserica Ortodoxă a Greciei (VII)

Istoria creştinismului (MCVIII): Biserica Ortodoxă a Greciei (VII)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 28 Octombrie 2008

În cursul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, Biserica Ortodoxă Greacă a dat literaturii teologice universale teologi şi reprezentanţi de seamă, de incontestabilă valoare teologică şi istorică, cu un pronunţat caracter ortodox. Orientarea spirituală a Greciei moderne este dominată de libertatea de cugetare, în special de latura ei speculativă, care este una dintre însuşirile caracteristice ale grecilor. De aceea, în Grecia modernă au apărut unele direcţii liberale, unele opinii personale teologice sau teologumene. Astfel, pe la 1839, învăţatul T. Kairis, un preot întors de la studii din Apus, susţinea deismul, condamnând tot ce trecea dincolo de credinţa în Dumnezeu, de predestinaţie şi nemurirea sufletului. El nega tot ceea ce este vizibil în Biserică, răstălmăcind creştinismul, pe care-l reducea la un gen de teofilantropie. A fost un mare predicator şi organizator (înfiinţase aziluri şi orfelinate), atrăgând pe mulţi care criticau păcatele oamenilor Bisericii şi ale politicienilor, care se lăudau cu suferinţele şi meritele Bisericii greceşti, dar nu făceau nimic din punct de vedere practic. Mişcarea a degenerat în erezie, iar Kairis a fost închis. Au mai fost şi alţii: pozitivişti, budişti, teosofi, francmasoni, care şi-au predicat crezurile, înstrăinând pe unii intelectuali şi credincioşi de Biserică. Scriitorul Lascaratos, de pildă, a ridiculizat Biserica şi aşezările ei; călugărul Papoulakis a dat naştere la unele tulburări mistice; mireanul Makrakis a format, la sfârşitul seco-lului al XIX-lea, o sectă cu vreo 5.000 de membri, pretinzând că introduce o adevărată reformă a moravurilor, iar Nifon Dimopulos a propagat un raţionalism exagerat. În secolul al XIX-lea au existat controverse aprinse între Teoclit Farmachides († 1860) şi Neofit Vamvas († 1855) de o parte, şi Constantin Oiconomuos († 1857) de alta, în legătură cu autocefalia greacă sau cu justificarea secularizării averilor bisericeşti şi mănăstireşti, care au degenerat, uneori ajungându-se la încordări şi lupte aprinse.