Istoria creştinismului (MCX): Biserica Ortodoxă Bulgară (V)

După ce, la 12 martie 1870, Înalta Poartă a dat un decret prin care lua fiinţă exarhatul bulgar independent, Biserica Ortodoxă Bulgară a constituit imediat un sinod, în fruntea căruia l-a ales pe Antim, care a fost declarat, la 11 mai 1872, de ziua sfinţilor Metodie şi Chiril, exarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare, cu sediul la Constantinopol (Istanbul). Motivând că în această situaţie Biserica Ortodoxă Bulgară încalcă prevederile canonice, la 25 mai 1872, patriarhul ecumenic Antim al VI-lea (1845-1848; 1853-1858; 1871-1873) l-a depus pe bulgarul Antim, declarând Biserica Ortodoxă Bulgară schismatică. Primul exarh, Antim (1872-1877), a păstorit în condiţii deosebit de grele, deoarece, pe de o parte, Poarta otomană n-a emis „berate” de confirmare pentru toţi noii episcopi aleşi, iar pe de altă parte, naţionalismul bulgar a mers prea departe, trimiţându-se episcopi bulgari şi în regiunile în care majoritatea era formată din locuitori greci (Filipopole, Salonic ş.a.), unde existau şi episcopi greci. Din pricina răscoalelor contra turcilor, care vor duce la Războiul din 1877, dar şi datorită presiunilor sârbilor, care revendicau pentru ei aceste regiuni, episcopii din Scopje şi Ohrida nu şi-au putut ocupa scaunele decât în anul 1890. Reşedinţa exarhului care era în suburbia Ortakioi (lângă Istanbul), pentru a nu se contraveni canonului care opreşte ca în acelaşi oraş să fie doi episcopi ortodocşi, a fost mutată, între 1903-1913, mai aproape de centrul Istanbulului. Deşi, din 1885, Bulgaria era recunoscută ca regat şi anexase Rumelia, totuşi exarhul voia să rămână în Constantinopol (Istanbul) pentru a supraveghea mai bine episcopiile din Tracia şi Macedonia, pe care le va pierde după războaiele balcanice şi după Primul Război Mondial, când mare parte din Macedonia a revenit Iugoslaviei, iar cealaltă parte din Tracia a fost atribuită Greciei. Peste 500.000 de bulgari au fost repatriaţi, în timp ce peste 40.000 au emigrat în Statele Unite ale Americii.