Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCXI): Biserica insulei Cipru (II)

Istoria creştinismului (MCXI): Biserica insulei Cipru (II)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 31 Octombrie 2008

Biserica insulei Cipru este una dintre cele mai vechi în istoria creştinismului, datând din anii 45-50 d.Hr. Prin canonul 8 al Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes, din anul 431, Biserica insulei Cipru a fost declarată autocefală, cu rang de arhiepiscopie. Imperiul Otoman a stăpânit insula Cipru de la 1571 până la 1878, când, în baza unui acord secret, a trecut temporar administraţia în seama Marii Britanii. Pacea de la Berlin, din 1/13 iulie 1878, a confirmat trecerea insulei Cipru de sub dominaţia Imperiului Otoman sub aceea a Marii Britanii. Aşa cum reiese din articolul 20 al Tratatului de Pace de la Lausanne, din 24 iulie 1923, Turcia a renunţat definitiv la stăpânirea insulei Cipru în favoarea Angliei. Dominaţia Marii Britanii asupra Ciprului s-a putut menţine până la 1 octombrie 1960, când, datorită revendicărilor populaţiei greceşti, aceasta a devenit republică independentă, sub conducerea arhiepiscopului Macarie († 1977), care a păstorit Biserica Ciprului între anii 1950-1977. Locul Bisericii autocefale a Ciprului urma, din punct de vedere canonic, îndată după vechile patriarhate apostolice ale Răsăritului, pentru motivul că autocefalia ei a fost discutată şi recunoscută în două sinoade ecumenice, mai întâi, aşa cum am amintit, în Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), prin canonul 8, apoi de Sinoadele V-VI (quinisext), prin canonul 39. Practic, însă, cu toate că în sinoadele ecumenice amintite, episcopul de Justiniana Nouă (Cipru) era învestit cu toate drepturile episcopului din Constantinopol, acesta din urmă a ţinut mereu să-l subordoneze. Astăzi, Arhiepiscopia autocefală a insulei Cipru numără peste 600.000 de credincioşi şi are patru mitropolii (Nicosia, Pafos, Kition şi Kyrenia), şase episcopi, 650 de parohii, 685 de preoţi, trei mănăstiri de călugări şi cinci de călugăriţe cu numeroase schituri şi metocuri, şi un seminar teologic aflat sub patronajul Sfântului Apostol Banaba. În prezent, Arhiepiscopia autocefală a insulei Cipru este condusă de Hrysostomos Kykkotis. Biserica Ciprului este membră a Consiliului Ecumenic al Bisericilor încă din anul 1948.