Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCXIX): Biserica Ortodoxă Polonă (II)

Istoria creştinismului (MCXIX): Biserica Ortodoxă Polonă (II)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 10 Noiembrie 2008

Biserica Ortodoxă Polonă este o Biserică autocefală. Este formată din şase eparhii şi, în prezent, este condusă de Mitropolitul Sawa, Arhiepiscop de Varşovia şi Mitropolit al Poloniei. Cu toate că majoritatea polonezilor sunt romano-catolici, creştinii ortodocşi au locuit în ţinuturile care alcătuiesc Polonia modernă încă din perioada propovăduirii Sfinţilor Chiril şi Metodie, apostolii slavilor (sec. al IX-lea). În secolul al XIII-lea existau două eparhii ortodoxe în jurul oraşelor Chesm şi Przemysl. Prin Unirea de la Brest din 1596, marea majoritate a acestor credincioşi ortodocşi a fost adusă sub ascultarea episcopului romano-catolic de Roma, sub numele de greco-catolici sau „uniţi“. Aceştia şi-au păstrat însă cultul şi practicile Bisericii răsăritene, inclusiv liturghia în slavonă, căsătoria preoţilor şi împărtăşirea cu pâine şi vin. Credincioşii au oscilat, de-a lungul secolelor următoare, între ortodoxie şi uniatism, iar nivelul de toleranţă al regimurilor politice succesive şi în sânul poporului au variat în funcţie de modificările succesive ale frontierelor. Martiriul Sfântului Maxim Sandovich ilustrează aceste tensiuni. În încercarea de a reduce antagonismele din Polonia de după al Doilea Război Mondial, conducerea Bisericii şi guvernul polonez au convenit ca ortodocşii polonezi să se organizeze într-o Biserică autocefală, care a fost recunoscută de Patriarhia de Constantinopol în anul 1924. La 5 iunie 1948, noua Biserică Ortodoxă Polonă a cerut autocefalia de la Patriarhia Rusă de Moscova, motivând că Biserica Autonomă Polonă considera necanonică şi nevalabilă autocefalia Bisericii polone proclamată prin Tomosul patriarhului de Constantinopol Grigorie al VII-lea, la 13 noiembrie 1924, şi cerea binecuvântarea Bisericii Ruse mame pentru o autocefalie canonică. Ca răspuns la această cerere, patriarhul Alexei al Moscovei a acordat, la 22 iunie 1948, Bisericii Ortodoxe Polone o nouă autocefalie. Acordarea unei noi autocefalii Bisericii Ortodoxe Polone de către Patriarhia Moscovei a nemulţumit Patriarhia Ecumenică. Astfel, la 23 februarie 1950, patriarhul Atenagora al Constantinopolului (1949-1972) a scris patriarhului Alexei al Moscovei că, întrucât Patriarhia Ecumenică a acordat, la 13 noiembrie 1924, Bisericii Ortodoxe Polone autocefalia, ea nu vede necesitatea să i se acorde o nouă autocefalie de o altă Biserică soră.