„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istoria creştinismului (MCXLIX): Diaspora Bisericii Ortodoxe Române (VII)
După evenimentele din decembrie 1989, diaspora Bisericii Ortodoxe Române a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Astfel, pe lângă arhiepiscopiile din străinătate înfiinţate pentru românii ortodocşi au apărut altele noi, iar altele au fost ridicate la rang de mitropolie. Între cele cinci dioceze ale Bisericii Ortodoxe Române din diasporă se numără Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală. Un rol important în organizarea diasporei româneşti din această parte a Europei l-a avut Visarion Puiu, fostul mitropolit al Bucovinei (1935-1940), iar între anii 1942-1944 mitropolit al Transnistriei, cu sediul la Odesa. În „aşteptarea liberării poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Române de sub ocupaţia şi persecuţia celor fără de Dumnezeu“, mitropolitul Visarion Puiu a purces la organizarea românilor din străinătate şi se considera conducătorul lor spiritual. Mitropolitului Visarion a reuşit în 1949 organizarea unei eparhii cu titlul de Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală, cu sediul la Paris. Din această episcopie, în afara românilor stabiliţi în Franţa, mai făceau parte şi unele parohii româneşti din Germania, Suedia, Belgia, Anglia şi Canada. Pentru că biserica românească din Paris era cumpărată de statul român, Guvernul comunist de la Bucureşti a încercat, în repetate rânduri, să intre în posesia localului bisericii. Au avut loc chiar procese, iar Administraţia patriarhală de atunci, la dispoziţia autorităţilor de stat, n-a fost străină de unele acţiuni îndreptate contra comunităţii române din Paris. Acţiunile repetate au dus la tensiuni între comunitatea de pe malurile Senei şi Biserica-Mamă. Biserica din Paris a devenit simbolul unei lupte curajoase de rezistenţă contra tendinţelor unor funcţionari din cadrul Ambasadei române de a se amesteca şi controla viaţa religioasă a comunităţii. Liniştea parohiei a fost deseori tulburată.