Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCXLVII): Diaspora Bisericii Ortodoxe Române (V)

Istoria creştinismului (MCXLVII): Diaspora Bisericii Ortodoxe Române (V)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 13 Decembrie 2008

După evenimentele din decembrie 1989, diaspora Bisericii Ortodoxe Române a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Astfel, pe lângă arhiepiscopiile din străinătate, înfiinţate pentru românii ortodocşi, au apărut altele noi, iar altele au fost ridicate la rang de mitropolie. Între cele cinci dioceze ale Bisericii Ortodoxe Române din diasporă se numără Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală. Un rol important în organizarea diasporei româneşti din această parte a Europei l-a avut Visarion Puiu, fostul mitropolit al Bucovinei (1935-1940), iar între anii 1942-1944 mitropolit al Transnistriei cu sediul la Odesa. El a reuşit să se stabilească pentru un timp la Abatia Maguzzano-Lonato, în Italia. De aici trece în Elveţia, iar în 1949, la cererea preoţilor şi a românilor, strânşi în jurul capelei române din Paris, vine în capitala Franţei pentru a organiza viaţa religioasă a românilor ortodocşi din Europa de Apus. Datorită faptului că în perioada războiului (1942-1944) a fost mitropolitul românilor din teritoriile ocupate (Transnistria), după venirea comuniştilor la putere, Visarion Puiu a fost judecat în contumacie şi condamnat de Tribunalul Poporului la moarte (20 februarie 1946). Biserica a fost silită, conform uzanţelor timpului, să urmeze exemplul statului. Patru ani mai târziu, în 28 februarie 1950, în urma unei adrese primite de la Ministerul de Justiţie, prin care se menţiona condamnarea la moarte rostită de Tribunalul Poporului, Sfântul Sinod l-a condamnat pe mitropolitul Visarion Puiu, pentru „acţiuni sediţioase contra Statului Român“, în baza Canonului 84 Apostolic şi a Canonului 18 al Sinodului IV Ecumenic, la caterisire. După evenimentele din decembrie 1989, Sfântul Sinod a anulat condamnarea bisericească a mitropolitului Visarion, reabilitându-l post-motrem (25 septembrie 1990).