Istoria creştinismului (MCXXVI): Raporturile interortodoxe în secolele XIX-XX (II)

În faţa marilor probleme care s-au ivit în secolele XIX-XX, Bisericile Ortodoxe au acţionat unitar, îndeosebi în raporturile lor cu Biserica Romano-Catolică, cu Biserica Anglicană, cu Biserica Vechilor-Catolici, cu Bisericile Vechi-Orientale, cu Bisericile Protestante, precum şi în cadrul mişcării ecumenice, în care au colaborat încă de la înfiinţarea ei, din 1920. În mod special Ţările Române au continuat să sprijine Bisericile creştine din Orientul Apropiat şi pe creştinii din Balcani. Astfel, în secolele XVIII şi XIX, mulţi ierarhi ortodocşi din Imperiul Otoman şi-au găsit scăpare şi adăpost, de frica turcilor, în Ţara Românească şi Moldova. Spre exemplu, vestitul episcop bulgar, Sofronie de Vraţa (†1813), primul care a tipărit o carte în limba bulgară, după o păstorie de trei ani la Vidin, pentru a scăpa de urgia turcilor, a trecut, în anul 1803, în Ţara Românească, stabilindu-se la Bucureşti. Aici, nepoţii săi după soră, Ştefan şi Atanasie Vogoride, au învăţat la Academia domnească de la „Sfântul Sava“. El mărturiseşte că „la Bucureşti a fost primit ca un frate“ de mitropolitul Dositei Filitti al Ungrovlahiei (1793-1810). În capitala Ţării Româneşti, episcopul Sofronie s-a ocupat cu traducerea de cărţi bisericeşti în limba bulgară, din care doar o parte au văzut lumina tiparului. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, episcopul Sofronie a desfăşurat o intensă activitate pentru dezrobirea compatrioţilor săi bulgari, fiind membru şi mai apoi preşedinte al Comitetului bulgar de eliberare înfiinţat în Bucureşti. A murit în 1813, fiind înmormântat la Mănăstirea Mărcuţa din Bucureşti. Tot la Bucureşti s-a tradus şi s-a tipărit pentru prima dată în limba bulgară, în iulie 1828, de către Petre Sapunev din Treavna Bulgariei, refugiat în Ţara Românească, Noul Testament, cu binecuvântarea şi ajutorul mitropolitului Ungrovlahiei Grigorie IV Dascălul (1823-1834).