Istoria creştinismului (MCXXXVIII): Diaspora ortodoxă în secolul al XX-lea (X)

Biserica Ortodoxă Rusă, cunoscută şi sub numele de Patriarhia Moscovei, este o Biserică Ortodoxă Autocefală, a cincea după Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, aflată în comuniune cu acestea. Îşi exercită jurisdicţia asupra creştinilor ortodocşi din Rusia şi din ţările slave înconjurătoare, ca exarhat şi reprezentare patriarhală în jurul lumii. De asemenea, îşi exercită jurisdicţia şi asupra Bisericii Japoniei şi asupra creştinilor ortodocşi din China. Actualul întâistătător este Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii. La 13 septembrie 1922, ierarhii Bisericii Ruse din Serbia au convocat un sinod al episcopilor Bisericii Ruse din străinătate. În luna noiembrie a aceluiaşi an, Biserica Ortodoxă Rusă din America de Nord a convocat un sinod în timpul căruia l-au ales pe mitropolitul Platon ca primat al exarhatului autonom rus din America. A apărut astfel în Statele Unite ale Americii un conflict cu trei părţi participante: exarhatul Americii, Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei şi Biserica Vie, aceasta din urmă considerându-se singura proprietară legitimă a averilor Bisericii Ortodoxe din America, de vreme ce era singura recunoscută de guvernul sovietic. În anul 1927, Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei s-a declarat „parte a Bisericii Ruse care se află peste graniţă şi care se consideră o ramură unită spiritual, inseparabil, cu Marea Biserică Rusă. Ea nu se separă de Biserica-Mamă şi nu se consideră autocefală“. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Patriarhia Moscovei a întrevăzut posibilitatea reunificării Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei cu Patriarhia Moscovei, probabil cu aprobarea guvernului sovietic, care adoptase o atitudine mai conciliantă faţă de religie şi care, se pare, că încerca să obţină o imagine internaţională mai favorabilă. Această reunificare nu a fost acceptată de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, care considera că Rusia este o dictatură comunistă.