Istoria creştinismului (MI): Cultura şi teologia protestantă după 1870 (I)

Atunci când industrializarea a atins păturile largi ale populaţiei, nu se mai putea vorbi omului doar teoretic şi filosofic, ci trebuia să se acţioneze mai mult practic, accentuându-se valoarea şi conţinutul etic al creştinismului şi influenţa lui binefăcătoare asupra dezvoltării întregii societăţi. Acest lucru îl face şcoala lui Albrecht Ritschl († 1889), întemeietorul aşa-numitei filosofii a valorii. În concepţia lui, teologia nu este descriere a stărilor sentimental-emoţionale, ca în concepţia lui E. Schleiermacher, ci revelaţia istorică, ce culminează în Hristos, dar care nu interesează atât ca dogmă, ci mai mult ca valoare etică, având menirea de a cuceri lumea şi a sădi în ea simţul datoriei, al cinstei. În susţinerea teoriei sale, Albrecht Ritschl ia ca punct de plecare teza kantiană a imposibilităţii omului de a cunoaşte lucrul în sine, substanţa sau esenţa lucrurilor, care se arată în manifestările sale, în fenomene, pentru a trage concluzia că nici despre Dumnezeu în Sine nu putem cunoaşte nimic şi de aceea nu putem dogmatiza nimic. El mergea şi mai departe, afirmând că Biblia nu este inspirată, ci are valoare numai pentru lumea de aici, în imanenţă şi în istorie, pentru faptul că aproape toţi au admirat-o şi s-au lăsat seduşi şi conduşi de ea. Teologia lui Albrecht Ritschl este tipic burgheză. Concepţia teologică ortodoxă respinge „agnosticismul“ şi „adogmatismul“ lui Albrecht Ritschl, deoarece Însuşi Domnul Hristos ne încredinţează, spunând: „Cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine“ (Ioan 22, 45). Iar cât priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu, Mântuitorul a spus: „Aceasta este viaţa de veci, să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis“ (Ioan 18, 3). Dezbaterea teologică protestantă în jurul autenticităţii cărţilor Noului Testament şi a întrebării: „Cine a fost Iisus Hristos?“ a fost resimţită în mod special de diferitele sisteme de filosofie germană.