Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MLII): Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (V)

Istoria creştinismului (MLII): Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (V)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 23 August 2008

Patriarhia Ecumenică are următoarele eparhii pe teritoriul Turciei: Arhiepiscopia Constantinopolului; Mitropolia Calcedonului, care are zece comunităţi, şapte şcoli, şase organizaţii filantropice şi treizeci de societăţi culturale; Mitropolia insulelor Prinkipos cu patru comunităţi, patru şcoli, două organizaţii filantropice şi trei societăţi culturale; şi Mitropolia de Imbros şi Tenedos cu douăsprezece comunităţi, opt şcoli şi patru societăţi culturale. Exceptând diaspora extinsă din afara graniţelor Turciei, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol îşi extinde jurisdicţia asupra mănăstirilor de la Muntele Athos, Bisericii Insulelor Dodecanez cu cinci mitropolii (Rhodos, Kos, Karpatos, Kasos şi Leros) şi Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul“ din insula Patmos. Dintre personalităţile care au ocupat scaunul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol amintim pe patriarhul martir Grigorie al V-lea, Constantin I Sinaitul, Antim al VI-lea. Dintre patriarhii care s-au implicat în acţiunile premergătoare înfiinţării Consiliului Ecumenic al Bisericilor din care face parte şi Patriarhia Ecumenică din anul 1948, un rol important l-a avut Ioachim al III-lea care, prin „Enciclica sinodală“ din anul 1902 consulta celelalte Biserici Ortodoxe surori asupra oportunităţii contactelor cu Biserica Romano-Catolică şi cu Biserica Protestantă, în vederea identificării posibilităţilor de unitate bisericească, păstrând nealterată credinţa apostolică. Semnificativă este şi „Enciclica sinodală a Bisericii din Constantinopol către Bisericile lui Hristos din toată lumea“, trimisă în anul 1920 de mitropolitul Dorotei de Brussa, locţiitor de patriarh, prin care se cerea Bisericilor să colaboreze între ele până ce vor fi rezolvate diferenţele dogmatice şi se va ajunge la unitatea lor deplină. Pe linia relaţiilor inteortodoxe şi interconfesionale un loc de seamă l-a avut Patriarhul Athenagoras I (1949-1972), care a convocat conferinţele panortodoxe de la Rhodos din anii 1961, 1962 şi 1964.