Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MLIV): Patriarhia Alexandriei (I)

Istoria creştinismului (MLIV): Patriarhia Alexandriei (I)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 25 August 2008

Din punct de vedere politic, Egiptul a trecut de sub stăpânirea otomană, inaugurată în anul 1517 sub ocupaţie franceză în timpul lui Napoleon Bonaparte, între anii 1898-1801. Debarcarea soldaţilor englezi la Abukir i-a forţat pe francezi să părăsească Egiptul. Ajunşi din nou sub ocupaţie turcească, egiptenii, conduşi de guvernatorul de origine albaneză Mahomed Ali, au încercat prin două războaie, 1832-1833 şi 1839-1841, să-şi redobândească independenţa. Prin tratatul dintre Imperiului Otoman, Anglia, Rusia şi Prusia, semnat la 13 iulie 1840, Egiptul a fost obligat să recunoască suzeranitatea turcească, beneficiind însă de autonomie sub conducerea lui Mahomed Ali. Pentru a câştiga sprijinul europenilor, guvernatorul a acordat unele libertăţi creştinilor, de acestea beneficiind şi ortodocşii, în majoritate greci (în anul 1845 existau 2.000 de creştini ortodocşi şi cincizeci de clerici, majoritatea călugări). În acest context, patriarhul Ierotei I (1825-1845), care rezidase ca majoritatea patriarhilor alexandrini la Constantinopol, a reuşit să se stabilească în Alexandria, începând astfel revigorarea Bisericii Ortodoxe. Din punct de vedere financiar, un sprijin real îl constituiau daniile ţarilor ruşi şi ale demnitarilor români, precum şi veniturile de pe moşiile mănăstirilor închinate. Creştinii ortodocşi au beneficiat de o mai mare libertate în timpul lui Ismail Paşa (1863-1879), care se intitula „khedive“ (vicerege). Inaugurarea Canalului Suez în anul 1869, construit sub conducerea francezului Ferdinand de Lesseps, a crescut interesul pentru Egipt. În perioada imediat următoare a avut loc o intensificare a emigrărilor din Grecia şi Liban spre Egipt, astfel crescând considerabil şi numărul credincioşilor ortodocşi la 150.000, fiind organizaţi în două mitropolii. În anul 1882, Egiptul a fost ocupat de amiralul Seymour, care l-a făcut pe khedivele Mohamed Tewfik (1879-1892) vasal Angliei.