Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MLIX): Patriarhia Ierusalimului (III)

Istoria creştinismului (MLIX): Patriarhia Ierusalimului (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 01 Septembrie 2008

Patriarhia Ierusalimului are jurisdicţie şi asupra Frăţiei Sfântului Mormânt şi Arhiepiscopiei Muntelui Sinai. Frăţia Sfântului Mormânt, alcătuită din optzeci de membri, în majoritate greci, administrează patruzeci de biserici şi mănăstiri, cele mai importante fiind Biserica Sfântului Mormânt, Biserica „Sfânta Melania Romana”, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ (reşedinţa patriarhului şi a membrilor Sfântului Sinod), Mănăstirea „Sfântul Sava” şi Biserica „Naşterea Domnului” din Betleem. Sfântul Sinod, alcătuit din treisprezece ierarhi, este condus, din 2005, de Preafericitul Teofil al III-lea. Titulatura completă a Întâistătătorului Bisericii din Ierusalim este „Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei, al ţinuturilor de dincolo de Iordan, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion”. Deşi are un statut aparte, Arhiepiscopia Muntelui Sinai aparţine din punct de vedere jurisdicţional de Patriarhia Ierusalimului. Pe muntele unde i S-a descoperit Dumnezeu lui Moise (cf. Ieşirea 19) şi-au găsit loc de refugiu, începând cu secolul al III-lea, unii anahoreţi, care, mai târziu, au întemeiat o comunitate monastică. În anul 527, dorind să le asigure protecţie, împăratul Justinian I (527-565) a refăcut şi a fortificat mănăstirea cu hramul „Sfânta Ecaterina”. Astfel, sfântul lăcaş a devenit un centru monastic foarte renumit, reunind călugări armeni, arabi, sirieni, etiopieni, greci, slavi şi latini. Deşi, în prezent, comunitatea este alcătuită dintr-un număr redus de călugări şi personal auxiliar din satele învecinate, mănăstirea păstrează un inestimabil tezaur cultural, alcătuit din manuscrise şi icoane foarte vechi. La mijlocul secolului al XIX-lea, cercetătorul german Konstantin von Tischendorff a descoperit aici un manuscris complet al Noului Testament, datând din secolul al IV-lea, cunoscut sub denumirea de „Codex Sinaiticus”, care face parte din patrimoniul celor mai vechi texte sacre ale creştinătăţii.