„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Istoria creştinismului (MLIX): Patriarhia Ierusalimului (III)
Patriarhia Ierusalimului are jurisdicţie şi asupra Frăţiei Sfântului Mormânt şi Arhiepiscopiei Muntelui Sinai. Frăţia Sfântului Mormânt, alcătuită din optzeci de membri, în majoritate greci, administrează patruzeci de biserici şi mănăstiri, cele mai importante fiind Biserica Sfântului Mormânt, Biserica „Sfânta Melania Romana”, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ (reşedinţa patriarhului şi a membrilor Sfântului Sinod), Mănăstirea „Sfântul Sava” şi Biserica „Naşterea Domnului” din Betleem. Sfântul Sinod, alcătuit din treisprezece ierarhi, este condus, din 2005, de Preafericitul Teofil al III-lea. Titulatura completă a Întâistătătorului Bisericii din Ierusalim este „Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei, al ţinuturilor de dincolo de Iordan, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion”. Deşi are un statut aparte, Arhiepiscopia Muntelui Sinai aparţine din punct de vedere jurisdicţional de Patriarhia Ierusalimului. Pe muntele unde i S-a descoperit Dumnezeu lui Moise (cf. Ieşirea 19) şi-au găsit loc de refugiu, începând cu secolul al III-lea, unii anahoreţi, care, mai târziu, au întemeiat o comunitate monastică. În anul 527, dorind să le asigure protecţie, împăratul Justinian I (527-565) a refăcut şi a fortificat mănăstirea cu hramul „Sfânta Ecaterina”. Astfel, sfântul lăcaş a devenit un centru monastic foarte renumit, reunind călugări armeni, arabi, sirieni, etiopieni, greci, slavi şi latini. Deşi, în prezent, comunitatea este alcătuită dintr-un număr redus de călugări şi personal auxiliar din satele învecinate, mănăstirea păstrează un inestimabil tezaur cultural, alcătuit din manuscrise şi icoane foarte vechi. La mijlocul secolului al XIX-lea, cercetătorul german Konstantin von Tischendorff a descoperit aici un manuscris complet al Noului Testament, datând din secolul al IV-lea, cunoscut sub denumirea de „Codex Sinaiticus”, care face parte din patrimoniul celor mai vechi texte sacre ale creştinătăţii.