Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MLVIII): Patriarhia Ierusalimului (II)

Istoria creştinismului (MLVIII): Patriarhia Ierusalimului (II)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 30 August 2008

Situaţia Patriarhiei Ierusalimului, în general, a depins de conjunctura politică din Palestina. La 9 decembrie 1917, Anglia a ocupat Palestina şi Ierusalimul, iar prin Tratatul de Pace de la Sčvres, din 10 august 1920, i s-a recunoscut protectoratul asupra Palestinei şi Locurilor Sfinte, situaţie menţinută până la 14 mai 1948. Deşi promisese prin Declaraţia Balfour, din 27 noiembrie 1917, că va susţine crearea unui „cămin naţional în Palestina pentru poporul iudeu“, Organizaţia Naţiunilor Unite a votat la 25 noiembrie 1947 înfiinţarea statului Israel, care şi-a proclamat independenţa faţă de Marea Britanie la 18 martie 1948. Refuzul statelor Ligii Arabe (Siria, Irak, Transiordania, Egipt, Arabia Saudită, Libia) de a recunoaşte hotărârea Organizaţiei Naţiunilor Unite a dus la izbucnirea războiului arabo-israelian din iunie 1967, urmat de cel din anul 1973. În urma acordului încheiat în anul 1974 cu Siria şi Egipt, Israelul a retrocedat Egiptului o parte din Peninsula Sinai şi malul răsăritean al Canalului Suez, ocupate în timpul războiului. Între anii 1947-1967, Ierusalimul a avut o situaţie extrem de dificil, întrucât era traversat de graniţa iordaniano-israeliană. După ocuparea Ierusalimului de Est de către israelieni, sediul patriarhiei a trecut pe teritoriul statului Israel, deşi mulţi dintre credincioşii ei locuiau în Iordania. Pentru supravieţuirea Patriarhiei Ierusalimului sub ocupaţie musulman ţarii ruşi şi domnitorii români au oferit ajutoare substanţiale. În acest context, în anul 1882, în Rusia a luat fiinţă „Societatea imperială ortodoxă a Palestinei“, pentru ocrotirea Locurilor Sfinte şi apărarea Ortodoxiei. Protestând împotriva prozelitismului catolic şi protestant printre ortodocşii de sub jurisdicţia ei, Patriarhia Ierusalimului s-a retras în anul 1989 din toate comisiile de dialog teologic bilateral. Astăzi, Patriarhia Ierusalimului are 260.000 de credincioşi în Israel, Iordania şi Muntele Sinai (Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“), organizaţi în trei eparhii.