„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istoria creştinismului (MLX): Patriarhia Ierusalimului (IV)
Patriarhia Ierusalimului are jurisdicţie şi asupra Arhiepiscopiei Muntelui Sinai, unde se află Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“. În această mănăstire, considerată cel mai vechi aşezământ monahal din lume, în care au vieţuit Sfântul Ioan Scărarul şi Sfinţii Nil, Filotei, Anastasie, Grigore, se găsesc moaştele Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina, gropniţa cu moaştele Sfântului Ştefan Sinaitul şi paraclisul Sfântului Prooroc Moise. Începând cu secolul al VII-lea, stareţul mănăstirii a fost permanent un arhiepiscop, ţinând sub oblăduirea sa creştinii din Peninsula Sinai. În anul 1575, Patriarhia Ecumenică a acordat acestei arhiepiscopii autonomie recunoscută de celelalte patriarhii orientale în anul 1782. Se cerea ca arhiepiscopul, ales de călugării mănăstirii, să fie hirotonit şi întronizat de patriarhul Ierusalimului. Tendinţa de autocefalie manifestată de Arhiepiscopia Muntelui Sinai a determinat Sinodul Patriarhiei Ierusalimului să anuleze această decizie la 5 septembrie, situaţie menţinută până astăzi. Pe lângă Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“, Arhiepiscopia Muntelui Sinai îşi extinde jurisdicţia asupra unor mănăstiri şi metocuri din Cairo, Constantinopol, Insula Creta, Liban şi Insula Cipru, însumând aproximativ 900 de credincioşi. Întâistătăorul acestei eparhii este Arhiepiscopul Damianos Samartsis, care îşi are reşedinţa la Cairo. Un episod deosebit al istoriei Bisericii Ortodoxe Române este legat de Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ din Muntele Sinai. În anul 1716, Antim Ivireanul, un apărător energic al drepturilor Bisericii Ortodoxe şi a poporului român, mai ales împotriva otomanilor, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat. Însă, pe drumul spre Sinai, a fost asasinat de soldaţii turci şi trupul său a fost aruncat în râul Mariţa, lângă Adrianopol. Antim Ivireanul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.