Istoria creştinismului (MLXII): Biserica Ortodoxă Rusă (II)

La 25 ianuarie 1723, ţarul Petru cel Mare (1682-1725) a desfiinţat instituţia patriarhală, înlocuind-o cu un sinod dirigent, a cărui reşedinţă a fost mutată de la Moscova la Petersburg, noua capitală a imperiului, inaugurată în anul 1703. Legătura dintre ţar şi sinod se făcea în Biserica Ortodoxă Rusă printr-un procurator suprem, care purta titlul de „ober-procuror“, care a ajuns cu timpul mai important decât Sfântul Sinod al Bisericii din Rusia. La 23 septembrie 1723, patriarhul ecumenic Ieremia al II-lea (1716-1726; 1732-1733) a aprobat reforma ţarului Petru cel Mare, autorizând, în acest fel, autocratismul ţărilor în viaţa Bisericii Ortodoxe din Rusia. Ober-procurorul putea să cenzureze actele Sinodului sau le putea invalida prin dreptul de veto. În anul 1839, în timpul ţarului Nicolae I (1825-1855) a avut loc întoarcerea la Ortodoxie a unei însemnate părţi dintre rutenii uniţi cu Biserica Romei în anul 1595. Atunci au revenit la Biserica Ortodoxă trei episcopi, 1.300 de preoţi şi mii de credincioşi. Însă tendinţele filopolone catolice şi autonomiste ale rutenilor uniţi cu Biserica Romei, care au participat la revoluţiile din 1820 şi 1863 alături de polonii catolici, l-au obligat pe ţarul Alexandru al II-lea (1855-1881) să ia măsuri severe împotriva lor. În anul 1875, eparhia unită Helm, care avea peste 260.000 de credincioşi, s-a întors la Ortodoxie. Pentru aceştia, ţarul Alexandru al II-lea a poruncit să se înfiinţeze şcoli proprii şi să se acorde clerului de mir, ţinut în mare mizerie în Polonia, un salariu rezonabil şi alte avantaje. În timpul ţarului Nicolae I, ober-procurorul Protasov a militat pentru convertirea protestanţilor din ţările baltice. Astfel, în anul 1832, s-a hotărât ca pruncii născuţi din căsătoria unui ortodox cu un eterodox să fie ortodocşi. Mai târziu, în 1865 şi 1897, în timpul ţarilor Alexandru al II-lea (1855-1881), Alexandru al III-lea (1881-1894) şi Nicolae al II-lea (1894-1917), s-a hotărât ca băieţii să urmeze religia tatălui, iar fetele pe a mamei.